Timp Liber

Traseul Via Transilvanica, experiență unică pentru 2025 recomandată de National Geographic

Via Transilvanica, cu un traseu de 1.400 km, care străbate numeroase situri incluse în patrimoniul mondial UNESCO, este destinația recomandată de National Geographic în 2025.

Via Transilvanica, o destinație „musai” pentru 2025, recomandată de National Geographic|Foto: Via Transilvanica - Facebook Via Transilvanica, o destinație „musai” pentru 2025, recomandată de National Geographic|Foto: Via Transilvanica - Facebook

 

 


Via Transilvanica se regăsește în topul destinațiilor anului 2025, recomandate de National Geographic 

„Explorați noul traseu de 870 de mile al României, care serpuiește prin cetăți uimitoare, situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și sate pitorești”, este mesajul transmis de jurnaliștii de la National Geographic pe pagina de Facebook.


Via Transilvanica, o provocare pentru drumeții

„Explorarea Transilvaniei vine cu promisiuni de cetăți medievale, biserici fortificate și castele legendare. Este un adevărat refugiu pentru iubitorii de natură în mijlocul maiestuoșilor Munți Carpați, dar din octombrie 2022, noua Via Transilvanica invită călătorii activi să exploreze esența culturii românești. Traseul de 870 de mile (1.400 km) șerpuiește prin sate deformate în timp și păduri vechi și vaste, de la Bucovina în nord-est până la Drobeta-Turnu Severin în sud-vest, lângă Dunăre”, nota Național Geographic în toamna anului trecut.

Via Transilvania a fost inclusă în destinațiile de neratat ale acestui an. 


CITEȘTE ȘI: 
Via Transilvanica, recomandată de National Geographic ca destinaţie de neratat în 2025

Traseul pentru drumeții și bicicliști trece pe lângă 12 situri incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO și reprezintă o călătorie captivantă prin pădurile și pajiștile luxuriante ale Transilvaniei și nu numai, arată sursa citată. 

Traseul emblematic al Transilvaniei: Maraton 4.0

De la finalul lunii ianuarie, traseul Via Transilvanica se regăsește pe Hiking-Trails, o platformă digitală care adună trasee din întreaga lume într-un singur loc, cu informații, hărți, fotografii și recenzii, pentru comunitatea de drumeți de pretutindeni.


Recent s-au deschis înscrierile pentru Via Transilvanica Maraton 4.0. Startul pe traseul emblematic al Transilvaniei va fi dat în august 2025. 

Via Transilvanica - „Drumul care uneşte” - este un proiect iniţiat în anul 2018 de către Asociaţia Tăşuleasa Social din judeţul Bistriţa-Năsăud şi reprezintă un traseu turistic de lungă distanţă, de 1.400 kilometri, ce traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta-Turnu Severin.


Traseul poate fi parcurs pe jos, cu bicicleta sau călare şi este semnalizat cu marcaje vopsite, stâlpi indicatori şi borne de andezit sculptate individual.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Via Transilvanica, recomandată de National Geographic ca destinaţie de neratat în 2025

Via Transilvanica, traseul de 1.400 de km care unește România, a câștigat European Heritage Award

abonare newsletter