Timp Liber

A mers un kilometru prin zăpadă pentru a livra o pizza și a primit 2 dolari bacșiș. Ce s-a întâmplat apoi e uimitor.

Un tânăr curier de pizza din Indiana, SUA, a avut o surpriză uriașă după ce eforturile sale eroice de a livra o comandă pe jos, prin zăpadă, au fost răsplătite cu un bacșiș de doar 2 dolari.

Un livrator din SUA a primit 42.000 de dolari după ce a mers prin zăpadă pentru un bacșiș de doar 2 dolari. Foto: captură TikTok officercraig Un livrator din SUA a primit 42.000 de dolari după ce a mers prin zăpadă pentru un bacșiș de doar 2 dolari. Foto: captură TikTok officercraig

 

 


Povestea lui a devenit virală datorită unui ofițer de poliție care a creat o campanie de strângere de fonduri în valoarea sa.

 


Connor Stephanoff, în vârstă de 20 de ani, a parcat mașina bunicii sale în vârful unui deal și a mers aproape un kilometru prin nămeți pentru a livra o pizza la o casă dintr-un cartier de lux. Drumul era blocat de un autobuz, iar condițiile meteo erau extrem de dificile, scrie Daily Mail.

Gestul eroic al unui livrator de pizza s-a transformat într-o recompensă neașteptată de zeci de mii de dolari

Pe traseu, tânărul l-a întâlnit pe ofițerul Richard Craig, care ajuta la fluidizarea traficului. Polițistul a fost uimit de devotamentul livratorul: „Nimeni nu livrează pizza pe jos! Nimeni nu merge pe jos cu o pizza. Nu astăzi! Asta nu se întâmplă!", a declarat Craig, conform Daily Mail.


CITEȘTE ȘI:
Gestul de omenie al unui șofer de autobuz: „Când ți se face un bine, simți că s-a oprit lumea în loc. De data asta, s-a oprit traficul...”

Stephanoff, îmbrăcat doar într-o pereche de pantaloni de trening gri, un hanorac și o căciulă, și purtând o geantă termoizolantă pentru pizza, a înfruntat condițiile dificile în adidași pentru a se asigura că pizza ajunge la timp.

În timp ce se întorcea pe drumul înghețat, polițistul l-a oprit și a început să-l filmeze. „Livrezi pizza, frate?" a strigat Craig într-un videoclip postat pe TikTok. „Ai primit un bacșiș bun?"


Stephanoff a răspuns că a primit doar 2 dolari bacșiș la o comandă de 40 de dolari, reprezentând doar 5% din valoarea comenzii.

După ce videoclipul a devenit viral, strângând peste 112.000 de vizualizări, ofițerul de poliție a creat o campanie GoFundMe pentru tânăr. Campania a strâns rapid peste 42.000 de dolari de la oameni impresionați de efortul tânărului.


A livrat pizza pe jos prin furtună pentru un bacșiș de 2 dolari. Povestea care a impresionat internetul 

„Arată cât de mult tânjește această lume după bunătate", a explicat Craig, referindu-se la reacția publicului.

Stephanoff a aflat despre campania de strângere de fonduri de la bunica sa. El intenționează să folosească banii pentru a-și cumpăra propria mașină, pentru a nu mai folosi mașina bunicii sale. De asemenea, tânărul speră să o ajute pe bunica sa să-și plătească facturile, dacă îi rămân suficienți bani.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Surpriză în Parcul Natural Apuseni. Un pui de căprioară, fascinat de o cameră de monitorizare. VIDEO

Ultimele Stiri
abonare newsletter