Timp Liber

Destinații de vis, în județul Cluj și împrejurimi. Ce poți vizita în acest weekend? FOTO

Vremea frumoasă de afară îi scoate pe clujeni afară din casă. Mai jos vă prezentăm o listă cu 4 obiective turistice pe care le puteți vizita în acest weekend, în apropiere de municipiul Cluj-Napoca.

Rezervația naturală Scărița Belioara din județul Alba/ FOTO: Comuna Ocoliș - Facebook Rezervația naturală Scărița Belioara din județul Alba/ FOTO: Comuna Ocoliș - Facebook

 

Weekend-ul se anunță unul prin de soare și cu șanse foarte mici de ploaie pentru clujeni. În apropiere de Orașul din Inima Transilvaniei există numeroase obiective care pot fi vizitate, însă de care foarte puțini cunosc detalii.


 

Vă prezentăm o listă cu locuri pe care le puteți vizita într-un weekend în care și vremea ține cu noi.


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Măgăria- Gospodăria măgarilor

La 30 de km de municipiul Cluj-Napoca, în comuna Vultureni la numărul  257 se află o Măgăria, o gospodărie plină cu măgăruși. Pe lângă simpaticele animale, clujenii au posibilitatea să cumpere lapte de măgăriță, produse unice făcute artizanal și delicatese din lapte de măgariță și capră.

Produsele și vizita (o experiență unică) sunt disponibile doar pe baza de comandă sau cu o programare prealabilă care se poate realiza pe site-ul lor www.magaria.ro. De exemplu, 1000 ml lapte de măgăriță costă 25 de euro, iar 250 grame de urdă din lapte de măgăriță și capră 25 euro.


Clujenii pot să adopte și un măgăruș pe care îl pot vizita de câte ori își doresc. Gospodăria măgarilor organizează un tur ghidat al măgărie, iar prețul este de 500 de lei. Curioșii pot vedea cum trăiesc măgărușii, se pot juca cu ei și afla povești neștiute din culisele Măgăriei. 

Gospodăria măgarilor din comuna Vultureni/ FOTO: visitcluj.ro

 


Arkhai Sculpture Park

Pentru clujenii pasionați de cultură există un loc în apropiere de Cluj-Napoca, în Vlaha, unde omul și natura intră într-o aromie ireal de frumoasă. Arkhai Sculpture Park se află pe Strada Principală nr. 442 din Vlaha, județul Cluj. 

Parcul de Sculpturi a fost creat de sculptorul şi artistul plastic clujean Ernő Bartha și reprezintă o oază de liniște. 

În interiorul muzeului sunt expuse sculpturi din fân de dimensiuni monumentale, fiind astfel unice în lume. Parcul care se întine pe un hectar de sub pădurea de brazi a fost terasat pe trei nivele care acum își așteaptă vizitatorii și este dotat cu toate utilitățile până la al doilea nivel (150 metri canalizare, gaz, apă, curent și internet).

Parcul este deschis în fiecare weekend între 11:00 și 19:00.

O parte din sculpturile pe care le puteți admira în Arkhai Sculpture Park/ FOTO: Arkhai Sculpture Park - Facebook

 

Satul Dansului din Delta Transilvaniei

Puțini știu că comuna Sic situată la aproape 60 de km de municipiul Cluj-Napoca, este numit și satul Dansului din Delta Transilvaniei. Comuna se întinde pe o suprafață de 56,4 kilometri pătrați și are în componență doar satul Sic, atestat documentar din anul 1291, când era considerat oraș liber regesc.

Cea mai mare întindere de stuf din România, după Delta Dunării, alături de cel mai adânc lac natural dulce al României formează, în judeţul Cluj, o aşa numită „deltă” a Transilvaniei.

Stufărișurile de la Sic alcătuiește o arie protejată de interes național. În zona stufărișului găsim zone de păduri, stepă, sărături și pajiști, dar și iazuri împreună cu zone mlăștinoase.

Stufărișurile de la Sic sunt casa, locul de hibernare sau de cuibărit a numeroase păsări și animale. 

Stufărișul de la Sic, județul Cluj/ FOTO: Ioan Nemeș - Facebook

În satul Sic se află și Muzeul Dansului. Dansul și portul popular a fost și este unul dintre cele mai importante elemente ale culturii locale. Această cultură contopește stiluri de origine maghiară secuiască și pe cele de origine săsească. Dansul pentru locuitorii din Sic are o importanță mult mai mare decât o simplă distracție.

Interiorul muzeului/ FOTO: Mahaleanu Florin Cristian - Facebook

În anul 2004, un olandez pe nume Michel van Langeveld, încântat de frumusețea așezării și de tradițiile de care auzise a hotărât să deschidă un muzeu pentru a reînvia și păstra povestea dansului din Sic. În momentul de față, Muzeul Dansului din Sic are expuse peste 450 de perechi de cizme folosite în cadrul dansului tradițional și mai multe instrumente muzicale.

Cizme expuse la intrarea din muzeu/ FOTO: Swit Rocs - Facebook

 

Scărița Belioara

Ne îndepărtăm de Cluj și ajungem în județul Alba. Aici se găsește Scărița Belioara, o rezervație geo-botanică din masivul Muntele Mare, pe teritoriul comunelor Ocoliș și Poșaga din județul Alba. Există multe căi de acces către rezervația natural, însă cel mai ușor de urmat de către șoferi este drumul național DN 75 care leagă Turda de Câmpeni, până la Poșaga de Jos.

Această rezervație are vârfuri muntoase înalte sub formă de turle (Colțul Bleantului, Piatra Belii, Vârful Negrilii) și numeroase peșteri precum Peștera fără Fund, Peștera Roșie, Peștera Lungă și Peștera Călugărului.

Rezervația cuprinde „Șesul Craiului” situat pe un platou calcaros la peste 1.350 m altitudine, în continuare pădurea de pe muntele Scărița, precum și spectaculoase abrupturi ce străjuiesc obârșiile Văii Belioara (afluent al Văii Poșăgii), cu pereți verticali, tancuri, vâlcele, brâne si creste ascuțite. Are o suprafață de 47,7 ha și adăpostește multe specii de plante și animale rare.

Scărița Belioara/ FOTO: Comuna Ocoliș - Facebook

Traseul pe care îl pot face iubitorii de drumeții este Poșaga de Sus-Șesul Craiului-Poșaga de Sus. Traseul se poate realizat în 5 ore, iar diferența de nivel este de aproximativ 900 de metri. Traseul pornește pe un drum forestier spre stânga, iar după câteva sute de metri urcă abrupt pe o pajiște având în spate Șesul Craiului. Urmează o urcare pe stânci destul de abruptă de aproximativ 200 de metri, însă fără a fi nevoie de tehnici de cățărare. 

Traseul continuă prin pădure și se ajunge într-o poiană unde iubitorii de natură vor fi întâmpinați de câteva căsuțe părăsite cu acoperiș din paie. Partea din circuit care urmează nu este recomandat celor care au rău de înălțime deoarece traseul continuă pe marginile crestelor. Peisajul care se arată celor care reușesc să treacă de marginile crestelor este desprins din basme.

Coborârea este destul de solicitantă pentru picioare, însă trecem printr-o poiană unde ne putem relaxa înainte de a continua coborârea până la punctul de pornire.

Priveliștea de pe creste FOTO: Munții Noștri/ Fotograf Sălăgean Andrei - Facebook

CITEȘTE ȘI:

Cheile Borzești, ținutul cascadelor din Cluj. Destinație pentru un weekend de neuitat. FOTO

Castelul Banffy din Răscruci, reabilitat în proporție de 40%. Va fi redat circuitului turistic în vara anului 2023

Ultimele Stiri
abonare newsletter