Actualitate

FOTO - UPDATE: Peste 4.000 de clujeni, într-un marş Centru-Mănăştur şi retur, pentru a salva Roşia Montană

Protestatarii faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană s-au strâns din nou, duminică, în centrul Clujului. Ei au mărşăluit până în cartierul Mănăştur şi apoi au revenit în centru. Printre protestatari s-au aflat Oana Boc, soţia primarului şi preşedintele PRM, Gheorghe Funar, dar şi consilieri judeţeni.

Politică

Secretarul general al PNL, Hellvig, recunoaște competiția cu PSD

Eduard Hellvig
Secretarul general al PNL, Eduard Hellvig, a declarat sâmbătă, la Satu Mare, că ţinta PNL la europarlamentarele din iunie 2014 este de a obţine 25% și, dacă reuşeşte acest lucru, Crin Antonescu va fi preşedintele României, chiar dacă va avea un contracandidat al PSD.


Sport

CFR Cluj - Pandurii Târgu Jiu, scor 1-1

Echipa CFR Cluj a terminat la egalitate partida disputată, duminică, pe teren propriu, scor 1-1 (1-0), cu formaţia Pandurii Târgu Jiu, în etapa a opta a Ligii I.


Sport

Flavius Stoican este noul antrenor al echipei Dinamo

Flavius Stoican
Tehnicianul Flavius Stoican a fost numit, duminică, în funcţia de antrenor principal al echipei Dinamo, în locul lui Gheorghe Mulţescu, al cărui contract a fost reziliat pe cale amiabilă, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.




Ultimele Stiri

abonare newsletter