Directorul Cluj Arena, Radu Raţiu, nu vede cu ochi buni organizarea unui meci de fotbal între politicieni cu scopul strângerii de fonduri pentru familia Aurorei Morar, decedată în accidentul din Muntenegru. Cu toate că s-a arătat împotrivă, decizia, spune el, o va lua Consiliul de Administraţie.
Anchetatorii au stabilit că autocarul român se deplasa cu o viteză de 80 de kilometri pe oră, respectiv de două ori mai mult decât limita admisă pentru acest sector de drum, potrivit datelor înregistrate de tahograf, relatează cotidianul Vijesti, în pagina electronică.
Clujeanca decedată în accidentul din Muntenegru nici nu a fost înmormântată bine, iar politicienii clujeni au și fost chemaţi la un campionat de fotbal pe Cluj Arena, banii strânşi din bilete urmând să fie donaţi familiei Aurorei Morar.
Interpol a anunţat joi că a confiscat aproximativ zece milioane de doze de medicamente contrafăcute şi potenţial mortale, în cadrul unei vaste operaţiuni simultane în 99 de ţări care a vizat site-urile de Internet ce vând medicamente.
Directorul executiv al Consiliului Județean Cluj, Mariana Rațiu, declară în anul 2012 venituri din salarii de 47.057 de lei; dar conduce o mașină care, la prima mână, costă în jurul sumei de 30.000 de euro. Oare cum își permite?
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi că dacă Partidul Conservator este nemulţumit de colaborarea cu PNL în cadrul Protocolului Alianţei de Centru Dreapta (ACD), poate să plece.