“Feroviarii” au condus cu 1-0 la pauză, iar în final s-au impus cu 2-0. Acesta a fost cel de-al treilea amical al verii pentru elevii lui Mircea Rednic.
Actorul american Al Pacino a dezvăluit că a apelat, la începutul carierei sale, la alcool, pentru că a simţit că nu are un sprijin din partea familiei pentru a face faţă celebrităţii.
Artistul britanic Roger Dean l-a dat în judecată pe regizorul James Cameron din cauză că acesta i-ar fi copiat ideile în filmul "Avatar" şi îi cere despăgubiri în valoare de 50 de milioane de dolari.
Chestorul de poliţie Viorel Vasile a declarat, luni, că au fost audiate 20 de persoane dintre supravieţuitorii accidentului din Muntenegru, ceilalţi nouă urmând să fie chestionaţi în momentul în care starea de sănătate le va permite.
Comisia de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5 al Capitalei, a fost schimbată, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, ieri, pentru suspiciuni de fraudă la proba scrisă la Limba şi literatura română.
Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a susţinut, duminică, o videoconferinţă cu reprezentanţii centrelor de examinare şi ai centrelor de evaluare din cadrul examenului de Bacalaureat 2013.
Regiile autonome şi companiile naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii cu argumentul că acestea lucrează pe o piaţă concurenţială, iar impunerea regulilor de achiziţii publice le poate bloca activitatea.
Sistemul de operare ANDROID, dezvoltat de GOOGLE, şi-a consolidat poziţia de lider pe segmentul smartphone din Europa, cu o cotă de piaţă de 70,4% în intervalul martie-mai, faţă de 61,3% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui studiu publicat de firma de cercetare Kantar Worldpanel.
Clienţii Orange România plătesc de luni mai puţin pentru apelurile de voce, internet şi pentru SMS-uri în roaming, tarifele fiind scăzute până la plafonul impus de Uniunea Europeană.
Liderul PNL, Crin Antonescu a lansat, la sfârşitul săptămânii trecute, ideea comasării alegerilor prezidenţiale cu referendumul pentru modificarea Constituţiei.