Ultimul up-date 07:08 GMT+2  
LOGO
Abonamente Publicitate Redactia Contact

PRIMA PAGINA

NEWSLETTER

In fiecare zi primesti stirile Monitorul de Cluj la tine in inbox. Aboneaza-te aici.

Vreau sa ma abonez

De cind e primar interimar, Sorin Apostu munceste si zimbeste mai mult

Sint mindru ca sint "omul lui Boc"

Autor: A consemnat Mirela OGRUTAN
Data publicarii: 22/01/2009

Sorin Apostu spune ca "scoala vietii", alaturi de Emil Boc, face mai mult decit toate scolile din lume si se mindreste ca a putut lucra cot la cot cu fostul primar. Actualul primar interimar al Clujului tocmai s-a mutat in biroul fostului primar Emil Boc si spera ca cel putin 4 ani de acum incolo sa conduca destinele Clujului.

Foto Diana Sandor

monitorul: V-ati instalat deja in biroul fostului primar Boc. Ce ati gasit aici?
     Sorin Apostu: In primul rind, am gasit aceeasi atmosfera de lucru. Acesta intotdeauna a fost un birou in care am pus in practica toate ideile marilor proiecte care s-au dezvoltat in Cluj in acesti ani si cred ca ceea ce inseamna acel stil Emil Boc, daca pot sa-l numesc asa, este prezent in continuare in acest birou.

Cum este sa fiti primarul Clujului, chiar si interimar?
     Este o sarcina foarte mare, dar si o onoare. Sau, ca sa-i citez pe copiii mei, asta inseamna ca "muncesti mai mult, dar vad ca zimbesti mai mult".

Mai tineti legatura cu Emil Boc? Ii cereti sfatul in ceea ce priveste problemele orasului?
     Vorbim zilnic. Ne consultam in ceea ce inseamna bunul mers al lucrurilor, mai ales acum, la inceputul anului, cind sint problemele de buget, strict legate de banii guvernamentali. De aceea, mi se pare normal sa fac acest lucru.

Care sint prioritatile scurtului mandat de primar interimar?
     In primul rind, trebuie sa pun la punct ceea ce inseamna bugetul pe 2009 si sa stabilesc prioritatile acestui an din contextul intregului program 2008-2012, la care ne-am angajat sa-l ducem la bun sfirsit atit eu, cit si primarul Emil Boc, deci intreaga echipa. Trebuie sa fac in asa fel incit proiectele pe care le-am inceput sa continue si sa am grija ca lucrurile care sint inerente si fac parte din ceea ce inseamna zi de zi sa fie duse pina la capat.

Sinteti cunoscut ca fiind "omul lui Boc". Este acest lucru un avantaj sau un dezavantaj?
     Eu sint mindru ca sint omul din echipa lui Emil Boc, ca am cu actualul premier o relatie profesionala foarte buna, trainica si care ma va ajuta in ceea ce priveste conducerea destinelor Clujului in urmatorii cel putin 4 ani.

Foto Diana Sandor

Aveti doi contracandidati puternici, Marius Nicoara si Teodor Pop Puscas. Cum vedeti competitia electorala?
     Asa cum mi-am exprimat si anterior convingerea, eu cred ca aceasta campanie electorala ar trebui sa fie o campanie bazata pe proiecte si cel care cistiga aceasta competitie este obligat moral sa preia proiectele bune de la ceilalti contracandidati. Sint sigur ca atit domnul Pop Puscas, cit si domnul Nicoara vor veni in fata electoratului cu proiecte viabile, nu cu copilarii sau lovituri sub centura, asa cum a inceput ieri domnul Nicoara.

Sinteti medic veterinar de profesie. Cum se impaca aceasta meserie cu sarcinile din administratia locala?
     Daca este sa vorbim de profesie, am doua facultati absolvite, cu masteratele de rigoare: una de Medicina Veterinara, care este profesia mea de baza, si una de Management in Administratia Publica, Comunicare si Relatii Publice. Ambele m-au ajutat sa ma formez in viata, dar in primul rind cred ca genetic facultatea nu face altceva decit sa cizeleze ceea ce esti construit sa fii. Dupa aceea mai este scoala vietii, pe care am trait-o alaturi de Emil Boc si, credeti-ma, a fost o scoala foarte utila. Eu cred ca pentru mine vorbesc faptele.

Care este cea mai urgenta problema a Clujului, pe care va angajati sa o rezolvati daca ajungeti primar?
     N-as putea sa ma rezum numai la una, dar va pot enumera citeva probleme. In primul rind, traficul greu si cel de tranzit trebuie scoase afara din Cluj si acesta a fost si motivul pentru care Radu Berceanu a fost ieri (marti - n.r.) la Cluj si va veni si saptamina viitoare, pentru a discuta despre autostrada si centuri. Acestea trebuie finalizate pina la finele acestui an.
     O alta problema pe care o are Clujul sint locurile de parcare din cartiere. Aceste cartiere au fost gindite fara spatii verzi si fara locuri de parcare, masinile ocupa trotuarele si putinele spatii verzi si de aceea trebuie construite parkinguri. Trotuarele trebuie redate pietonilor, iar spatiile verzi si spatiile de joaca trebuie sa revina la destinatiile initiale.
     O alta problema deloc simpla este reabilitarea termica a blocurilor, pentru ca, pe masura ce trec anii, facturile vor deveni tot mai mari datorita cresterii pretului la gaze. Dependenta de gaze ne face sa tremuram numai la gindul ca cineva le poate opri in timpul iernii. De aceea, am lansat citeva dintre oportunitatile si solutiile pentru aceasta problema. Reabilitarea termica a blocurilor ar reduce pierderea energiei termice prin pereti aproape in totalitate, reducind factura pina la 40%. Mai am in vedere posibilitatea scaderii facturilor de Termoficare prin preincalzirea apei cu ajutorul celulelor fotosolare si, nu in ultimul rind, introducerea contoarelor de curent electric de noapte, mult mai ieftin, si care ar putea sa reprezinte o solutie alternativa la consumul de gaz.

Adauga comentariu adauga comentariu Trimite unui prieten trimite articolul prin e-mail Versiune printabila versiune printabila
©2006 COMPANIA DE MEDIA. Toate drepturile rezervate site dezvoltat cu Intellisource CMS, Newspaper edition
Let’s Do It, Romania!