Actualitate

Exporturile Indiei de textile și artizanat ating un nou record de 44 de miliarde de USD în exercițiul financiar 2021 – 2022 (P)

India a exportat textile și obiecte de artizanat în valoare de peste 44 de miliarde de dolari au atins un maxim istoric in anul financiar 2021-2022, a declarat secretarul pentru textile domnul UP Singh.

Secretarul pentru textile UP Singh a declarat că cererea de textile pe piețele interne și externe este in crestere continua.
Încă din antichitate industria textilă din India a fost și va rămâne una dintre cele mai bune oportunități de afaceri. India produce diferite tipuri de fibre textile, printre care bumbacul, iuta, mătasea și lâna, care sunt cele mai importante. India este unul dintre cei mai mari producători și consumatori de bumbac, cu cea mai mare suprafață, de 12,624 mil. de hectare cultivate de bumbac, iar industria textilă din India angajează cel mai mare număr de persoane după cea de agricultură.
India a devenit al doilea cel mai mare producător de echipament de protecție personală într-un interval scurt de timp și, de asemenea, al doilea mare producător de poliester, mătase și fibre din lume.

Diversitatea textilelor noastre arată bogăția valorii noastre culturale. În toate tradițiile textile din India, există culoare, vitalitate și atenție pentru detalii. Gandhiji a văzut o legătură strânsă între sectorul textil și abilitarea socială, el a transformat simpla charka într-un simbol cheie al mișcării de independență a Indiei - premierul Narendra Modi.


India are o tradiție textilă foarte veche fiind una dintre primele țări care au tors, țesut și vopsit bumbacul. Bumbacul colorat natural are o istorie lungă și glorioasă în India, același lucru se poate spune și despre mătase. Diversitatea textilelor arată bogăția culturii Indiei, în diferite părți ale Indiei  există mereu ceva unic și autentic ce exprimă tradițiile zonei în textile.

Zona Andhra Pradesh are pictura manuala Kalamkari, iar mătasea Muga este mândria lui statului Assam. Kashmirul găzduiește Pashmina, Phularkaris adaugă mândrie culturii Punjab. Gujarat este renumit pentru saree Patola, Bengal este pentru Baluchori, Orisa este pentru țesătura Sambalpuri, iar Banaras și-a pus amprenta pentru sari-urile sale de mătase Banarasi, Madhya Pradesh pentru Chanderi. 
În toata vestimentația tradițională a Indiei, există o măiestrie care se transmite de-a lungul generațiilor, tradițiile mostenite si cunostintele se transmit de la o generație la alta. 
Industria textilă a ajutat India să dezvolte relații comerciale și culturale cu alte părți ale lumii din cele mai vechi timpuri. Textilele indiene sunt foarte mereu apreciate la nivel global. Textilele indiene au preluat și alte motive tradiționale, meșteșuguri și tehnici ale altor țări, iar oamenii ce s-au stabilit în India au adus cu ei o parte din diferite alte culturi și obiceiuri.
După 75 de ani de independență, India este printre cei mai mari producători de textile și îmbrăcăminte din lume. Industria internă de îmbrăcăminte și textile contribuie cu 5% la PIB-ul Indiei. India ocupă locul 6 ca exportator de textile și îmbrăcăminte din lume.
India este unul dintre cei mai mari producători de bumbac și iută din lume, iar 95% din lucrăturile țesute manual din lume provin din India. Segmentul indian de textile tehnice este estimat la 16 miliarde de dolari, aproximativ 6% din piața globală. 

Industria textilelor ocupa locul al  doilea  ca cel mai mare angajator din India, oferind locuri de muncă directe pentru 45 de milioane de oameni și 100 de milioane de oameni din industriile conexe.
India a devenit, de asemenea, al doilea cel mai mare producător de echipament individual de protecție  EIP din lume. Peste 600 de companii din India sunt certificate să producă EIP astăzi, a căror valoare pe piață globală este de așteptat să depășească 92,5 miliarde USD până în 2025, față de 52,7 miliarde USD în 2019.
Cele mai importante companii textile din India sunt Welspun, Vardhaman, Arvind, Trident, KPR Mills, Indo Count, RSWM, Filatex, Nahar Spg, Indorama etc.

Guvernul implementează diverse inițiative de politică și scheme pentru sprijinirea dezvoltării sectorului textil. Aceste scheme și inițiative care promovează modernizarea tehnologiei, crearea infrastructurii, dezvoltarea competențelor și dezvoltarea sectorială în sectorul textil, creează un mediu propice și oferă condiții favorabile pentru producția de textile în țară și ajută la stimularea sectorului textil.
În prezent, guvernul Indiei implementează o schemă de stimulare legată de producție (PLI) de 1,42 miliarde USD pentru textile – concentrându-se pe îmbrăcăminte din fibre artificiale (MMF), țesături MMF și produse din textile tehnice pentru a îmbunătăți capacitățile de producție și exporturile Indiei. Schema PLI va consolida capacitatea Indiei de producție a țesăturilor MMF și va crește astfel ponderea articolelor de îmbrăcăminte pe bază de MMF an de an. În prezent, reprezintă 20% din totalul articolelor de îmbrăcăminte produse în India. Odată cu creșterea segmentului MMF, exporturile indiene de îmbrăcăminte se vor dubla în următorii trei ani.
„Schema PLI va da un impuls major segmentului MMF de mare valoare în creștere, care va completa eforturile industriei textilelor pe bază de bumbac și alte fibre naturale în generarea de noi oportunități de angajare și comerț, ajutând astfel India să-și recapete statutul istoric dominant în comerțul global cu textile. ”, a afirmat Piyush Goyal, ministrul Comerțului și Industriei.

India a înregistrat cele mai mari exporturi de textile și îmbrăcăminte în anul financiar 2021-2022, la 44,4 miliarde USD. Valoarea exporturilor, care include și artizanat, indică o creștere substanțială de 41% și 26% față de cifrele corespunzătoare din anul financiar 2021 și, respectiv, anul financiar 2020.
SUA este principala destinație de export pentru transporturile de textile și îmbrăcăminte ale țării, reprezentând 27% din cotă, urmată de Uniunea Europeană (18%), Bangladesh (12%) și Emiratele Arabe Unite (6%). În ceea ce privește categoriile de produse, exportul de textile din bumbac a fost de 17,2 miliarde USD, cu o pondere de 39%, înregistrând o creștere de 54% în perioada 2021-2022 față de anul financiar 2021.
Exportul de articole de îmbrăcăminte finisate s-a situat la 16 miliarde USD, cu o pondere de 36% înregistrând o creștere de 31% în perioada 2021-2022 față de anul financiar 2021. Exporturile de textile artificiale s-au ridicat la 6,3 miliarde USD, cu o cotă de 14%, ceea ce arată o creștere de 51% în perioada 2021-2022 față de anul financiar 2021. Exportul de produse artizanale a fost de 2,1 miliarde USD, cu o cotă de 5%, raportând o creștere de 22% în perioada 2021-2022 față de anul financiar 2021.
India a primit 3,74 miliarde USD pentru sectorul textilelor (inclusiv vopsit, tipărit) în perioada aprilie 2000 – martie 2021. Principalii investitori sunt Japonia, Mauritius, Italia și Belgia. Conform limitei ISD în industria textilă din India, 100% ISD sunt permise pe ruta automată în sectorul textil; investiția este supusă tuturor reglementărilor și legilor aplicabile.
India-România are un Joint Working Group (JWG) pentru cooperare în domeniul textilelor. Pe parcursul anului 2021, India a exportat în România diferite tipuri de articole textile în valoare de 42 de milioane USD.
India oferă foarte multe oportunități de dezvoltare comercială, inclusiv dezvoltarea importurilor de textile către România, atât ca materii prime pentru industria textilă cât și ca produse finite pentru marii retaileri.
Ambasada Indiei în România și Camera de Comerț și Industrie a României, organizează în perioada        27 – 29 iulie evenimentul expozițional "India, Land of Opportunities", evenimentul va avea loc la sediul CCIR din București și are ca obiectiv promovarea companiilor ce activeaza în diferite industrii din India , inclusiv industria textilă.
În cadrul evenimentului companiile din România vor avea posibilitatea să ia contact direct cu produsele textile expuse și cu diferite organizații reprezentative din India în domeniul textilelor.

CITEȘTE ȘI:

Au adus India mai aproape de sufletele noastre

Cum a ajuns cultura indiană la Cluj? Interviu cu Mihaela Gligor, inițiatoarea primului Centru de Studii Indiene din România

Ultimele Stiri
abonare newsletter