Actualitate
Prima noapte de Untold. Emil Boc, mesaj pentru clujenii care se plâng de zgomot: „De la an la an au scăzut tensiunile”
Festivalieri din peste 100 de țări au fost prezenți la festivalul UNTOLD. Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a transmis impresii și le-a răspuns clujenilor care se plâng de zgomot.
Festivalieri din peste 100 de țări au fost prezenți la festivalul UNTOLD/ Foto: monitorulcj.ro
Zeci de mii de festivalieri din toate colțurile lumii au fost prezenți joi, 4 august, în prima zi a festivalului UNTOLD. Nelipsit de la acest festival, primarul Emil Boc a fost plăcut impresionat de organizarea din acest an.
„Am fost plăcut impresionat de calitatea festivalului și a festivalierilor, de muzică de calitate cu care ne-am obișnuit. Acești tineri de toate vârstele, ai lumii, deoarece nu sunt doar din Europa, au venit din peste 100 de țări (…) Nu am crezut că este posibil, dar mi-a fost confirmat ieri. Imaginea Clujului este în peste 100 de țări, mai exact 102. Mă bucur că prin acest festival Clujul își arată calitatea și faptul că poate să ofere un festival de talie mondială”, a transmis edilul la un post de radio local.
Totodată, Emil Boc le-a transmis un mesaj clujenilor care se plâng de zgomot și de faptul că Parcul Central este închis pe perioada festivalului.
„De aceea noi arătăm respect pentru fiecare opinie exprimată în acest oraș (…) Trebuie să corectăm lucrurile care sunt sesizate, s-au luat măsuri pentru diminuarea impactului zgomotului, la amplasarea scenelor, s-a ținut cont de propunerile oameni (…) În permanență ne vom păstra capacitatea de a colabora și ameliora în fiecare an. De la an la an au scăzut tensiunile legate de festival pentru că a fost o permanentă deschidere și colaborare între autorități, organizatori, societate civilă, participanți și neparticipanți să găsim cele mai bune modalități de a pune orașul, în primul rând, pe primul loc și apoi, fiecare să se poată regăsi într-o componentă de satisfacție”, a adăugat edilul.
„Temple of Luna”, tema festivalului UNTOLD din acest an
Tema UNTOLD 2022 este „Temple of Luna” și va fi regăsită în decorurile de pe stadion și pe mainstage. Vrăjitorul, ocrotitorul festivalului, are nevoie de ajutor să salveze întreaga lume. 5 ordine (Order of the Griffin, Order of the Owl, Order of the Dragonfly, Order of the Stag și Order of the Firefly) au 5 artefacte care îl vor ajuta pe Vrăjitor în misiunea sa. Acesta va trebui să treacă prin 5 provocări pentru a obține tot ajutorul de care are nevoie.
Fiecare ordin reprezintă o serie de valori, cu care se pot identifica fanii festivalului: Order of the Griffin pentru cei care sunt într-o continuă experimentare și deschidere spre nou, Order of the Owl pentru cei care în primul rând sunt axați pe cunoaștere și dobândirea de înțelepciune, Order of the Dragonfly pentru cei care caută să-și trăiască viața la potențialul maxim, Order of the Stag pentru cei care caută conexiuni umane diverse, cu însemnătate, și Order of the Firefly, pentru cei care își găsesc fericirea când sunt înconjurați de persoanele dragi.
La UNTOLD 2022 îi vei putea vedea pe J Balvin, Dimitri Vegas and Like Mike, Alok, David Guetta, ATB, Don Diablo, Hardwell, Alok, Morten, Kygo, Steve Aoki, Lost Frequencies, Tujamo, Paul Kalkbrenner, Above and Beyond, Borgore, Dub FX & Woodnote și mulți alții.
Peste 200 de artiști naționali și internaționali de top vor urca pe scenele festivalului UNTOLD în cele 4 zile și 4 nopți de distracție.
CITEȘTE ȘI: