Actualitate
Doi elevi din Cluj, condamnați pentru bullying. Agresorii au legat un coleg și l-au machiat
Doi foști elevi ai unui liceu din Huedin, județul Cluj, s-au ales cu dosar penal, după ce și-au umilit un coleg de școală în fața celorlalți elevi. Incidentul s-a petrecut în urmă cu un an, când agresorii erau încă minori.
sursă foto depositphotos.com
Judecătorul nu a ținut însă cont și i-a condamnat la asistare zilnică pe o durată de cinci luni, respectiv trei luni.
Judecătoria Huedin a condamnat doi tineri pentru privare de libertate, după ce aceștia și-au umilit un coleg de la școală. Incidentul s-a petrecut în pauza mare, la liceul tehnologic din Huedin.
Cei doi l-au legat cu sfoară pe un coleg din altă clasă de un scaun, după care l-au machiat, timp în care restul elevilor aflați în preajmă au început să râdă.
Cel agresat a strigat după ajutor, iar după câteva minute agresorii l-au eliberat.
Băiatul a ajuns la directorul școlii, iar acesta a chemat imediat poliția, scrie europafm.ro.
Cazul a ajuns în fața instanței, agresorii s-au ales cu dosar penal și sunt obligați să accepte zilnic o verificare din partea autorităților.
În România se înregistrează tot mai multe cazuri de acest fel în scoli, iar psihologii atrag atenția că agresiunile pot duce la consecinte grave asupra copiilor.
CITEȘTE ȘI: