Actualitate
Pagube la drumuri și poduri în Baciu și patru comune din Cluj, din cauza ploilor și inundațiilor! Se iau măsuri în regim de urgență
Fenomenele meteo extreme au cauzat pagube semnificative în cinci comune din județul Cluj. Mai multe drumuri, podețe și chiar și clădiri au fost afectate de ploi și inundații.
Pagube la drumuri și poduri în Baciu și patru comune din Cluj, din cauza ploilor și inundațiilor / Foto: depositphotos.com
Prefectur Județului Cluj a întocmit procese verbale pentru constatarea pagubelor produse de calamități naturale în cinci comune din județ:
- Baciu
- Căpușu Mare
- Cojocna
- Frata
- Gârbău
Acestea au fost făcute în temeiul Ordinului Prefectului Judeţul Cluj nr. 3 din 07.01.2022 privind constituirea Comisiilor de specialitate pentru constatarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice periculoase, precum și a Ordinului Prefectului Judeţul Cluj nr. 188/27.04.2020 privind constituirea comisiei de specialitate în domeniul agricol pentru constatarea pagubelor generate de fenomenele meteorologice periculoase (secetă pedologică) înregistrate la nivelul județului Cluj.
Autorităţile administraţiei publice locale vor dispune toate măsurile şi acţiunile necesare, în regim de urgență, pentru înlăturarea efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase, refacerea obiectivelor de infrastructură afectate din zona lor administrativ-teritorială, eliminându-se astfel potențiale pericole pentru populație și bunurile acesteia (izolări de localități, întreruperi de servicii de utilități publice, intervenția echipajelor de prim ajutor, etc.).
Pagube produse în comuna Baciu
Pentru comuna Baciu s-a întocmit un proces verbal privind constatarea și evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, cum ar fi aversele de ploi, în data de 2 septembrie 2022.
Pagube s-au înregistrat în satele Baciu, Săliștea Nouă, Corușu, Popești, Mera și Suceagu.
S-au înregistrat pagube la:
- drumuri comunale/agricole: din cauza viiturilor au fost afectate deteriorate drumuri
- construcții/clădiri: s-au inundat (infiltrații, ridicare a pânzei fratice). Efecte: acoperiș afectat prin dislocarea și fisurarea țiglelor, șarpanta slăbită, deformată și pereți și pardoseli afectați prin infiltrarea apei. La o altă clădire au fost pereți și pardoseli afectați prin infiltrarea apei.
- pod/podeț: au fost deteriorate/fisurate din cauza viiturilor
Pagube produse în comuna Căpușu Mare
Pentru comuna Căpușu Mare s-a întocmit un proces verbal privind constatarea și evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, ploi abundente, în perioada 9 septembrie - 11 septembrie 2022.
Au fost afectate satele: Agârbiciu, Păniceni, Căpușu Mare.
S-au înregistrat pagube la:
- ulițe: din cauza unei viituri cu „niveluri remarcabile”, au fost șanțuri și rigole distruse și colmatate
- un podeț din beton: colmatat, subdimensionat, din cauza viiturii
Pagube produse în comuna Cojocna
Pentru comuna Cojocna s-a întocmit un proces verbal privind constatarea și evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, ploi abundente, în perioada 10-11 septembrie 2022.
A fost afectat satul Iuriu de Câmpie.
O stradă a fost afectată de o ploaie torențială. Mod de afectare: „spălarea părții carosabile și aport de aluviuni”.
De asemenea, un podeț a fost distrus în urma unei inundații din cauza depășirii capacității de transport a albiei. Acest lucru a rezultat în distrugerea podețului prin colmatarea și dislocarea tuburilor, se arată în procesul verbal.
Pagube produse în comuna Frata
Pentru comuna Frata s-a întocmit un proces verbal privind constatarea și evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor meteorologice periculoase (ploi abundente), în data de 10 august 2022.
Au fost afectate satele: Berchieșu, Soporul de Câmpie, Olariu Nou, Olariu Vechi.
S-au înregistrat pagube la:
- drumuri comunale și străzi: „afectată partea carosabilă, colmatarea șanțurilor și rigolelor, aport material aluvional”.
- podeț: patru podețe din beton au fost distruse de viitură, în întreaga comună
Pagube produse în comuna Gârbău
Pentru comuna Gârbău s-a întocmit un proces verbal privind constatarea și evaluarea pagubelor produse în urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase, ploi abundente, în perioada 29 - 30 august 2022.
Pagubele au fost înregistrat în comuna Nădășel, la:
- uliță: din cauza unei viituri, ulița a fost afectată în modul următor: „înnămolire, colmatare șanțuri și rigole.”
- podeț: din cauza viiturii, podețul a fost subdimensionat și a fost distrusă infrastructura
- pâraie: Pârâul Hegyes, Pârâul Rodna și Pârâul La Grajduri au fost afectate: „colmatarea cu aluviuni pe toată lungimea ei”.
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: