Actualitate

Criza Blue Air se prelungește. Compania aeriană anunță că nu poate relua zborurile din 10 octombrie

Compania Blue Air nu va putea relua zborurile din data de 10 octombrie, așa cum anunțase inițial, și nu știe când acestea vor putea fi reluate.

Zborurile Blue Air programate după 10 octombrie, anulate / Foto: Facebook - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj Zborurile Blue Air programate după 10 octombrie, anulate / Foto: Facebook - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

 

Blue Air a anunțat că își anulează și zborurile programate după data de 10 octombrie.


 

Într-un comunicat de presă, compania aeriană a informat că nu este în măsură să reia operațiunile:


„Multiplele dificultăți financiare și operaționale, generate de pandemia COVID-19 s-au făcut simțite într-o manieră severă la nivelul tuturor companiilor aeriene, însă cu și mai mare intensitate de către companiile aeriene regionale private care se luptă pentru supraviețuire. În pofida acestor greutăți și a altor elemente adverse, Blue Air – o mândră companie privată românească, face tot posibilul pentru a își relua operațiunile de zbor.

În acest scop, Blue Air se află în prezent în discuții cu potențialii investitori, creditori și Guvernul României pentru a-și restructura profilul de capital, astfel încât să poată reîncepe operațiunile aeriene. 
Având în vedere, însă, complexitatea acestui proces, Blue Air nu este, din păcate, încă în măsură să reînceapă să zboare din data de 10 octombrie 2022. Blue Air va transmite un anunț imediat după finalizarea discuțiilor în curs cu privire la momentul la care estimează că flota sa va decola din nou.


Blue Air regretă în mod sincer neplăcerile cauzate atât pasagerilor, cât și angajaților, creditorilor și furnizorilor săi, și continuă să depună toate eforturile necesare pentru a minimiza întârzierile în vederea reluării operațiunilor”, a transmis Blue Air într-un comunicat de presă.

CITEȘTE ȘI:

Blue Air REFUZĂ să spună când va relua zborurile și caută ajutor la aeroporturile din România

Curse Blue Air programate după 10 octombrie, anulate

Ultimele Stiri
abonare newsletter