Actualitate
Un pompier aflat în timpul liber, printre primii salvatori la accidentul din Feleacu. FOTO
Patru adulți și un minor au fost răniți, sâmbătă, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe Feleacu. Un pompier din Orăștie, aflat în timpul liber, a fost primul care a ajuns la victime.
Patru adulți și un minor au fost răniți, sâmbătă, într-un accident de circulaţie care a avut loc pe Feleacu. Un pompier din Orăștie, aflat în timpul liber, a fost primul care a ajuns la victime/ Foto 1: ISU Cluj/ Foto 2: ISU Cluj-Facebook
Un accident grav a avut loc, sâmbătă, în Feleacu. În urma accidentului 5 persoane au fost transportate la spital.
Potrivit polițiștilor, un șofer care circula pe direcția Turda spre Cluj-Napoca, într-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul mașinii, ulterior ar fi ajuns pe contrasens unde a lovit 3 mașini.
„Azi, 1 octombrie, în jurul orei 11.10, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs în comuna Feleacu.
Din primele informații, un conducător auto în vârstă de 37 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul pe direcția Turda spre Cluj-Napoca, la km 466+560 m, în afara localității Feleacu, într-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior ar fi ajuns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu alte 3 autoturisme.
În urma impactului, conducătorul auto de 37 de ani, două persoane de sex feminin, dintre care o minoră de 12 ani, dar și 3 bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 47 de ani au necesitat îngrijiri medicale.
Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ o oră și 20 de minute. Testările conducătorilor auto cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.
„Salvatorii au găsit la fața locului 10 persoane, care au ieșit singure din autoturismele avariate. Două persoane de sex feminin, dintre care o minoră, sunt transportate la spital, fiind conștiente și cooperante. De asemenea, în momentele următoare vor fi transportați la spital alți trei bărbați, care au suferit răni minore”, a transmis ISU Cluj.
Pompier aflat în timpul liber, primul salvator care a ajuns la accident
Acum câteva săptămâni, căpitanul Petru Cibian, șeful Centrului de Antrenament și Pregătire de Specialitate de la Orăștie, glumea cu pompierii clujeni, veniți la un stagiu de pregătire profesională cu tema „Tactica stingerii incendiilor forestiere”.
„Stimați colegi, imaginați-vă că acum vom stinge un incendiu în zona voastră. Suntem acolo, sus, pe Dealul Feleacului din Cluj”, a spus ofițerul, câștigând ușor atenția și simpatia tuturor participanților.
La nici o lună distanță de la încheierea stagiului, Petru Cibian, se afla cu familia în drum spre Cluj-Napoca, chiar pe Dealul Feleacului, și și-a dat seama că traficul e blocat din cauza unui accident rutier.
O tânără stătea întinsă pe jos, sub privirile înmărmurite ale celorlalți șoferi. Petru a alergat spre ea și i-a întrebat pe cei din jur dacă au sunat la 112. Căpitanul a așezat-o pe victimă în poziția de siguranță, a realizat o scurtă recunoaștere și a apelat numărul unic de urgență.
Chiar dacă salvatorii ISU Cluj au ajuns rapid la accidentul, pompierul din Orăștie a rămas pentru a oferi ajutor.
„Acum câteva săptămâni, căpitanul Petru Cibian, șeful Centrului de Antrenament și Pregătire de Specialitate de la Orăștie, glumea cu pompierii clujeni, veniți la un stagiu de pregătire profesională cu tema «Tactica stingerii incendiilor forestiere».
«Stimați colegi, imaginați-vă că acum vom stinge un incendiu în zona voastră. Suntem acolo, sus, pe Dealul Feleacului din Cluj», a spus ofițerul, câștigând ușor atenția și simpatia tuturor participanților.
La nici o lună distanță de la încheierea stagiului, Petru Cibian, aflându-se cu familia în drum spre Cluj-Napoca, chiar pe Dealul Feleacului, și-a dat seama că traficul e blocat din cauza unui accident rutier. Fără să stea pe gânduri, pompierul a mers să vadă despre ce e vorba.
În accident au fost implicate patru autoturisme, puternic avariate. Din fericire, n-au existat persoane încarcerate, dar cinci victime necesitau îngrijiri medicale. O tânără stătea întinsă pe jos, sub privirile înmărmurite ale celorlalți șoferi. Petru a alergat spre ea și i-a întrebat pe cei din jur dacă au sunat la 112.
- Bună ziua! Să nu vă temeți, sunt pompier! Încercați să nu vă mișcați!
Căpitanul a așezat-o pe victimă în poziția de siguranță, a realizat o scurtă recunoaștere și a apelat numărul unic de urgență. Ca orice ofițer operativ care a participat la numeroase intervenții de-a lungul carierei sale, și deopotrivă având experiență în dispeceratul integrat județean de la Deva, a știut exact ce informații să le comunice celor de la ISU Cluj, pentru alocarea de resurse.
- Vă rog să mai trimiteți ambulanțe! Există o tânără rănită pe care trebuie să o vadă un medic și alți trei bărbați acuză dureri. Dintr-o mașină se scurge carburantul și trebuie intervenit pentru decuplarea bornelor de la bateriile mai multor mașini!
Salvatorii de la ISU Cluj au ajuns repede la locul accidentului. Petru s-a prezentat, apoi și-a ajutat colegii să decupleze bornele autoturismelor. Între timp au sosit și ambulanțele. Căpitanul nu și-a terminat însă misiunea și a sprijinit preluarea victimelor de către echipajele medicale. Bucuros că intervenția s-a încheiat cu bine, Petru a glumit din nou cu pompierii clujeni:
- Ce mă bucur să vă găsesc aici, pe Feleac! Dumnezeu a vrut să fim împreună! Nu vă relaxați prea tare, că ne reîntâlnim la Orăștie. Bine, dacă vă descurcați la fel ca astăzi, cu voi nu o să am emoții. Toți o să luați nota 10!, a transmis ISU Cluj pe Facebook.
CITEȘTE ȘI: