Actualitate
Director în Compania de Drumuri, reținut de DNA pentru luare de mită
Un director din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost reținut de procurorii DNA. A fost prins în flagrant luând mită.
Un director din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a fost reținut de procurorii DNA. Inquam Photos / Octav Ganea
Florea Dascălu, director al Direcţiei de Întreţinere Drumuri Naţionale şi Autostrăzi din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a fost reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Timişoara al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Potrivit unui comunicat transmis duminică de DNA, el este cercetat pentru luare de mită, trafic de influenţă în formă continuată (şapte acte materiale) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite (cinci acte materiale).
„În perioada mai - 22 octombrie 2022, suspectul Dascălu Florea, în calitatea sa de director (...), ar fi primit de la un administrator de societate comercială (martor), în mod repetat, sume de bani şi alte foloase (toate în valoare totală de 37.060 lei), pentru ca în schimb să îşi exercite influenţa pe care o avea asupra unor funcţionari publici şi privaţi, promiţând (promisiuni materializate ulterior) că îi va determina să îndeplinească acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu pentru sprijinirea activităţii comerciale a administratorului respectiv (câştigarea de contracte şi lucrări de estetică rutieră şi deszăpezire). Tot în contul sumei menţionate şi al foloaselor necuvenite, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, suspectul ar fi pus la dispoziţia aceluiaşi administrator mai multe date nedestinate publicităţii, informaţii menite să îi asigure câştigarea unor licitaţii organizate de CNAIR”, se arată în comunicatul DNA.
Conform aceleiaşi surse, Florea Dascălu ar fi primit, pentru demersurile făcute, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 2.060 de lei pe 7 mai 2022, suma de 10.000 de lei pe 12 iulie 2022, iar în urmă cu o zi, când a fost prins în flagrant, suma de 10.000 de lei şi foloase necuvenite în cuantum de 5.000 de lei.
Suspectul va fi prezentat duminică la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
CITEȘTE ȘI: