Actualitate
O cursă Madrid-Sibiu a aterizat la Cluj-Napoca din cauza ceţii
O cursă Wizz Air din Madrid care ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul Sibiu, luni noapte, a fost redirecţionată la Cluj-Napoca din cauza ceţii.
O cursă Wizz Air din Madrid care ar fi trebuit să aterizeze pe Aeroportul Sibiu, luni noapte, a fost redirecţionată la Cluj-Napoca din cauza ceţii/ FOTO: IASI Airport/Facebook
Un zbor a fost anulat şi alte trei au fost deviate din cauza ceţii de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, pe rute care leagă municipiul de destinaţii din Germania şi Spania.
Cursa Wizz Air care a plecat din Madrid cu destinația Sibiu, a fost redirecționată spre Cluj-Napoca din cauza ceții.
„Zborul cu destinația Sibiu a aterizat la Cluj-Napoca, iar pasagerii au fost preluați cu autocarele”, a declarat pentru monitorulcj.ro David Ciceo, Director General al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj
„Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, vizibilitate redusă sub 200 de metri, două zboruri programate pentru sosire în cursul nopţii au fost deviate către aeroporturile de rezervă, astfel: zborul Madrid - Sibiu operat de compania aeriană Wizz Air programat pentru sosire la ora 22:40 a fost deviat pe aeroportul din Cluj, zborul Munchen - Sibiu operat de compania aeriană Lufthansa programat pentru sosire la ora 01,00 a fost deviat pe aeroportul Otopeni. Pasagerilor le-a fost asigurat transferul către Sibiu”, a declarat Alexandra Păcurar, purtătorul de cuvânt al aeroportului Sibiu.
Potrivit purtătorul de cuvânt al aeroportului Sibiu, ca urmare a devierii zborurilor din cursul nopţii, alte două curse programate pentru plecare în cursul dimineţii au fost afectate, respectiv zborul Sibiu - Memmingen operat de compania aeriană Wizz Air programat pentru decolare la 08:10 a înregistrat o întârziere estimată de 50 minute, iar zborul Sibiu - Munchen operat de compania aeriană Lufthansa programat pentru decolare luni la ora 06:05 a fost anulat.
CITEȘTE ȘI: