Actualitate
Familiile din Cluj afectate de incendii primesc bani de la Guvern. Retrospectiva incendiilor care au lăsat clujenii pe străzi în 2022
Familiile din Cluj afectate de incendii vor primi ajutoare de urgență de la Guvern. În total, 39 de familii din România se află în situații de necesitate din cauza incendiilor.
Incendiul de pe strada Porii din Florești din data de 7 aprilie 2022/ Foto: ISU Cluj
Guvernul oferă ajutoare de urgență de aproape 1 milion de lei pentru sprijinirea a 232 de familii și persoane singure cu probleme sociale grave, între care se numără și românii afectați de incendii.
Astfel, a fost aprobată acordarea unor ajutoare de urgență în sumă totală de 995.500 lei pentru sprijinirea a 232 familii și persoane singure, care fie se află în situaţii de necesitate în urma unor incendii sau fenomene meteorologice periculoase, fie au probleme grave de sănătate sau riscă excluziunea socială.
39 de familii afectate de incendii primesc ajutor
Suma de 255.000 lei va ajunge la 39 familii și persoane singure aflate în situații de necesitate cauzate de incendii.
Acestea se află în județele: Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Hunedoara, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Timiș, Vaslui, Vâlcea și municipiul București.
Pe lângă ajutoarele în cazuri de incendii, 2 familii care se confruntă cu situații de necesitate cauzate de fenomene meteorologice periculoase, din județele Tulcea și Vaslui, vor primi 8.000 lei.
Totodată, 732.500 lei se acordă unui număr de 191 familii și persoane singure care se confruntă cu situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la apariția sau sporirea riscului de excluziune socială, din județele: Alba, Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și municipiul București.
Suma necesară pentru plata ajutoarelor de urgență se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Solidarității Sociale.
Multe incendii în Florești în 2022
Mai multe incendii semnificative au avut loc pe parcursul anului 2022 în județul Cluj, în special în comuna Florești.
Un apartament de pe strada Porii din Florești a fost cuprins de flăcări în data de 7 Aprilie 2022. În urma incendiului mai multe familii s-au trezit cu apartamentele distruse complet de flăcări. Intervenția pompierilor a durat mai bine de șapte ore, timp în care aceștia au întâmpinat mai multe probleme. Incendiul a cuprins o suprafață totală de 1.000 mp, iar în total, opt apartamente au fost afectate de flăcări. De asemenea, s-au înregistrat pagube însemnate în mai multe apartamente de la etajele 2 și 3, din cauza apei utilizate pentru stingerea incendiului.
13 persoane care locuiau în blocul de pe strada Porii au primit bani de la Primăria Florești, iar sumele variază, de la 1.000 de lei până la 4.800 de lei, potrivit hotărârilor instituției.
În 1 mai 2022 un alt incendiu puternic a izbucnit la un bloc de pe strada Stejarului din comuna Florești. În urma incendiului 15 locatari din apartamentele situate pe scara de bloc s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor. Flăcările au afectat un apartament situat la etajul 2 și balcoanele situate la etajele 3 și 4 de deasupra acestuia. Un bărbat a suferit arsuri pe față și mâini și a fost transportat la spital. Conform unei hotărâri, o persoană urma să beneficieze de suma de 1.500 de lei în vederea efectuării unor lucrări de reparație la apartamentul distrus.
Un alt incendiu mare s-a produs în data de 19 iunie 2022, tot în Florești, la un bloc de pe strada Fagului. Șapte autospeciale de stins incendii s-au prezentat la fața locului, iar pompierii s-au luptat mai bine de 6 ore cu flăcările. Mai mulți locatari au fost evacuați atunci, iar Asociația Proprietarilor din zonă a organizat o campanie de strângere de fonduri pentru a-i ajuta pe cei afectați.
Doi soți, rămași pe străzi după un incendiu în Mănăștur
Un incendiu puternic a izbucnit pe 13 mai 2022 într-un bloc din cartierul Mănăștur și doi soți au rămas pe străzi, după ce apartamentul în care stăteau a fost distrus de flăcări, alături de haine, acte și tot ce dețineau.
Nepoata celor doi clujeni a scris pe rețelele de socializare atunci că cei doi clujeni, afectați de incendiu, au nevoie urgentă de ajutor pentru că nu mai au unde să locuiască. Deși ambii clujeni lucrează, fondurile lor sunt prea mici pentru a se putea descurca, având în vedere că în urmă cu doar câteva zile și-au plătit chiria și cheltuielile de întreținere.
La incendiul respectiv, pompierii au intervenit cu trei autospeciale și o autoscară pentru stingerea flăcărilor care au cuprins în totalitate locuința. Până la sosirea pompierilor, peste 50 de locatari s-au autoevacuat, iar o femeie în vârstă de circa 50 de ani a primit asistență de la un echipaj SMURD.
Explozie la bloc în Mărăști, cu patru victime
De asemenea, în dimineața de 20 septembrie 2022, o adevărată tragedie a avut loc în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca. O explozie puternică a avut loc la un bloc de pe strada Aurel Vlaicu, iar trei adulți și un copil au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
„Echipajele medicale au transportat la spital un bărbat de aproximativ 80 de ani, două femei de 78 și 35 de ani, respectiv un copil de aproximativ un an. Ulterior, la spital a fost transportat un alt bărbat, care a însoțit copilul”, a transmis atunci ISU Cluj.
Explozia a afectat apartamentul în care s-a produs, însă pagube minore s-au înregistrat și la apartamentele de la etajul superior. Totodată, cinci mașini parcate lângă bloc au fost parțial afectate de resturile căzute de pe urma exploziei.
După explozie, două dintre victime au rămas internate la Spitalul Clinic de Urgență Cluj, dintre care un bătrân de 81 de ani se afla în stare critică la secția de Terapie Intensivă. Acesta a suferit o intervenție chirurgicală, după care a fost transferat de urgență la Secția de Mari Arși din Timișoara.
Comunitatea de pe strada Cantonului dispare în flăcări
Comunitatea de pe strada Cantonului riscă să dispară în flăcări. Tot mai multe locuințe improvizate de familii de la Pata Rât, care au fost evacuate în trecut din locuințe sociale, sunt distruse în incendii.
Acestea sunt o adevărată problemă și se întâmplă extrem de des. În fiecare an nenumărate locuințe ale persoanelor nevoiașe de acolo dispar mistuite de foc.
Maria, o femeie care trăiește pe strada Cantonului, a vorbit în luna mai 2022 despre cum sunt văzuți locuitorii de acolo care sunt nevoiți să își realizeze locuințe improvizate, dar și despre faptul că incendiile sunt „o spaimă”:
„Incendiile din comunitate sunt un stres și o spaima atât pentru adulți cât și pentru copii. Să ieși la 3 dimineața și să vezi comunitatea plină de panică, să vezi oameni alergând dintr-o parte în alta încercând să-și salveze măcar un rând de haine sau actele... îi groaznic! Dar cel mai groaznic este că locuim aici din cauza autorităților care au făcut comunitatea în decursul a 21 de ani... Văd cum unii oameni lasă comentarii răutăcioase pe rețelele de socializare și mai ales zic că nouă ne place să locuim aici. Dar nu ne place să locuim aici! Am fost forțați să locuim aici, nu am ales noi asta. Credeți că o mamă vrea sa trăiască cu gândul ăsta?!”, a declarat Maria Stoica, locuitoare pe str. Cantonului și membră a Căși Sociale ACUM!
Poștaș din Răchițele, ajutat să-și reconstruiască locuința
Poștașul din Răchițele și familia sa au rămas fără casă după ce aceasta a luat foc în luna mai 2022 și a fost distrusă complet.
Primarul din Răchițele, Mircea Sorin Suciu, a anunțat pe Facebook că în urma unui incendiu a ars casa poștașului Ovidiu și i-a chemat pe săteni să dea o mână de ajutor la reconstrucția locuinței. Peste 20 de săteni s-au mobilizat pentru a-l ajuta.
Mai multe persoane și agenți economici au donat material lemnos, alții au ajutat cu transportul.
CITEȘTE ȘI: