Actualitate
Incendiu la o casă din Viișoara. Focul a pornit de la un coș de fum
O casă din localitatea Viișoara a luat foc noaptea trecută. Pompierii au reușit să stingă flăcările înainte ca acestea să se extindă.
Incendiu la o casă din Viișoara. FOTO: ISU Cluj
Pompierii din Turda au fost solicitați noaptea trecută să stingă incendiul izbcnit la o casă din Viișoara.
La momentul apelului de urgență, incendiul se manifesta la o parte din acoperiș și pod, pompierii reușind să îl stingă înainte să se generalizeze.
Cauza izbucnirii incendiului art fi un coș de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile.
„Pompierii turdeni au fost solicitați noaptea trecută să stingă un incendiu care a produs pagube la o casă din localitatea Viișoara.
Apelul de urgență a venit la ora 01:46, iar incendiul se manifesta pe anumite părți din pod, acoperiș și izolație exterioară, fără degajări mari de fum. Până la sosirea forțelor noastre, proprietarii au intervenit cu mijloace proprii. Ulterior, intervenția promptă a făcut ca flăcările să nu se extindă. Incendiul a afectat 3 metri liniari de grindă, 2 mp din acoperiș și aproximativ 2 mp din izolația exterioară. Nu au existat persoane care să solicite sprijin medical, la misiune luând parte două autospeciale cu apă și spumă. Forțele s-au întors la bază după aproximativ o oră.
Cel mai probabil, incendiul a pornit de la un coș de fum izolat necorespunzător față de materialele combustibile”, a transmis ISU Cluj.
CITEȘTE ȘI: