Externe
Comisia Europeană a amendat Apple și Meta cu 700 de milioane de euro pentru încălcarea legislației digitale a UE
Comisia Europeană (CE) a anunțat miercuri că a amendat Apple și Meta cu 500 de milioane de euro și, respectiv, 200 de milioane de euro, pentru încălcarea legislației digitale a UE.

Comisia a constatat că Apple și-a încălcat obligația antidirecție în temeiul Actului legislativ privind piețele digitale (DMA) și că Meta a încălcat obligația DMA de a oferi consumatorilor posibilitatea de a alege un serviciu care utilizează mai puține date cu caracter personal, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres.ro
CE: Consumatorii nu pot beneficia pe deplin de oferte alternative și mai ieftine în materie de aplicații
Cele două decizii vin în urma unui dialog amplu cu companiile în cauză, care le permite să își prezinte în detaliu punctele de vedere și argumentele.
CITEȘTE ȘI:
Platforma X a lui Elon Musk, în centrul unei anchete penale în Franța din cauza manipulării algoritmilor
„În temeiul Regulamentului privind piețele digitale, dezvoltatorii de aplicații care își distribuie aplicațiile prin intermediul App Store de la Apple ar trebui să fie în măsură să informeze clienții, în mod gratuit, cu privire la ofertele alternative din afara App Store, să îi orienteze către aceste oferte și să le permită să facă achiziții”, a precizat Executivul comunitar.
Comisia a constatat că Apple nu respectă această obligație. Din cauza unei serii de restricții impuse de Apple, dezvoltatorii de aplicații nu pot beneficia pe deplin de avantajele canalelor alternative de distribuție în afara App Store. În mod similar, consumatorii nu pot beneficia pe deplin de oferte alternative și mai ieftine, deoarece Apple împiedică dezvoltatorii de aplicații să informeze direct consumatorii cu privire la astfel de oferte. Societatea nu a reușit să demonstreze că aceste restricții sunt necesare în mod obiectiv și proporționale.
Ca parte a deciziei de miercuri, Comisia a ordonat Apple să elimine restricțiile tehnice și comerciale privind conducerea și să se abțină de la perpetuarea comportamentului neconform în viitor.
De asemenea, CE a închis ancheta privind obligațiile Apple în materie de alegere a utilizatorilor, datorită implicării timpurii și proactive a Apple cu privire la o soluție de conformitate.
În temeiul Regulamentului privind piețele digitale, gatekeeperii trebuie să solicite consimțământul utilizatorilor pentru combinarea datelor lor cu caracter personal între servicii. Utilizatorii care nu își dau consimțământul trebuie să aibă acces la o alternativă mai puțin personalizată, dar echivalentă.
„Oferta” Meta, fără alternative reale
Comunicatul mai semnalează că, în noiembrie 2023, Meta a introdus un model binar de publicitate „Consimțământ sau plată”. În cadrul acestui model, utilizatorii de Facebook și Instagram din UE au avut posibilitatea de a alege între a-și da consimțământul pentru combinarea datelor cu caracter personal pentru publicitatea personalizată sau a plăti un abonament lunar pentru un serviciu fără anunțuri publicitare.
CITEȘTE ȘI:
Uniunea Europeană a aprobat legislația privind controlul conținutului pe Internet
Comisia a constatat că acest model nu este conform cu Regulamentul privind piețele digitale, deoarece nu le-a oferit utilizatorilor opțiunea specifică necesară de a opta pentru un serviciu care utilizează mai puține date cu caracter personal, dar care este echivalent în alt mod cu serviciul „anunțuri personalizate”. De asemenea, modelul Meta nu a permis utilizatorilor să își exercite dreptul de a consimți în mod liber la combinarea datelor lor cu caracter personal, susține Executivul comunitar.
În noiembrie 2024, după numeroase schimburi cu CE, Meta a introdus o altă versiune a modelului de anunțuri personalizate gratuite, oferind o nouă opțiune care se presupune că utilizează mai puține date cu caracter personal pentru a afișa anunțuri publicitare. În prezent, Comisia evaluează această nouă opțiune și își continuă dialogul cu Meta, solicitând societății să furnizeze dovezi ale impactului pe care acest nou model de anunțuri îl are în practică.
Primele decizii de neconformitate adoptate de CE în baza legislației digitale
Amenda aplicată Meta ia în considerare, de asemenea, gravitatea și durata neconformității, remarcând în același timp că deciziile de miercuri luate împotriva Apple și Meta sunt primele decizii de neconformitate adoptate în temeiul Regulamentului privind piețele digitale.
Apple și Meta trebuie să se conformeze deciziilor Comisiei în termen de 60 de zile, în caz contrar riscând penalități cu titlu cominatoriu. Comisia își continuă colaborarea cu Apple și Meta pentru a asigura conformitatea cu deciziile Comisiei și cu Regulamentul privind piețele digitale în general, a precizat Executivul comunitar.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: