Actualitate

Polițiștii continuă să caute un bărbat DISPĂRUT din 2014! În urmă cu 8 ani acesta a venit la Cluj să-și caute un loc de muncă. FOTO

Polițiștii continuă căutările unui tânăr dispărut la data de 11 noiembrie 2014. Acesta a plecat voluntar de la domiciliu în cursul aceleiași dimineți.

Polițiștii au realizat portretul îmbătrânit al bărbatului dispărut/ Foto: IPJ Cluj Polițiștii au realizat portretul îmbătrânit al bărbatului dispărut/ Foto: IPJ Cluj

 

 


Polițiștii continuă cercetările demarate la data de 11 noiembrie 2014, pentru depistarea unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej, plecat voluntar de la domiciliu în cursul aceleiași dimineți.

 


„La momentul sesizării (foto stânga sus) s-a stabilit că acesta ar fi comunicat intenția de a se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca, în vederea obținerii unui loc de muncă, însă nu a revenit la domiciliu și nici nu și-a contactat niciun membru al familiei.

În baza acestei sesizări, polițiștii au desfășurat activități specifice pentru depistarea persoanei în cauză, verificări care continuă și în prezent”, a transmis IPJ Cluj.


Semnalmente:

  • MOLDOVAN OVIDIU, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej
  • Înălțime aproximativă - 1,72 m, greutate 68-70 de kg, constituție atletică, păr șaten închis, ochii căprui, forma feței ovală, frunte lată, mustață și barbă

Portretul îmbătrânit al bărbatului

Cu sprijinul unui expert criminalist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, în urma analizării trăsăturilor bărbatului dispărut a fost elaborat un raport de îmbătrânire facială.

Portretul bărbatului, îmbătrânit/ Foto: IPJ Cluj

Cetățenii care pot furniza date pentru depistarea bărbatului sunt rugați să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

CITEȘTE ȘI:

Tânărul din Cluj-Napoca dat dispărut a fost găsit spânzurat într-o pădure din Bistrița

Femeie dată dispărută, găsită MOARTĂ pe marginea unui pârâu

Ultimele Stiri
abonare newsletter