Actualitate
Mamă a 9 copii, condamnată pentru că a furat din două apartamente din Florești. A luat lenjeriile de pat, frigiderul și aspiratorul
O femeie care este mamă a 9 copii, a fost condamnată pentru abuz de încredere. Aceasta ar fi închiriat succesiv două apartamente din Florești, de unde a furat lenjeriile de pat, frigiderul și aspiratorul.
O femeie care este mamă a 9 copii, a fost condamnată pentru abuz de încredere/ Foto: pixabay.com
O femeie, mamă a nouă copii, care a închiriat succesiv două apartamente în Florești, de unde a furat și vândut diverse bunuri, a fost condamnată pentru abuz de încredere.
Potrivit actelor depuse la dosar unul dintre proprietari a sesizat Poliția Florești în data de 19 octombrie 2018 și a relatat că înainte cu câteva zile a constatat că din apartamentul al cărui proprietar este, din Florești, chiriașa i-a sustras mai multe bunuri şi obiecte din imobil, aragaz, aspirator, perdele, două perne, două lenjerii de pat, două pături și veselă, cauzând un prejudiciu de 2.000.
„La data de 19.10.2018 organele de poliţie din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Floreşti au fost sesizate de către persoana vătămată cu privire la faptul că la data de 15.10.2018, a constatat că din apartamentul al cărui proprietar este, situat în localitatea Floresti, locatarul i-a sustras mai multe bunuri şi obiecte din imobil: aragaz, aspirator, perdele, 2 perne, 2 pături, 2 lenjerii de pat, veselă, cauzându-i un prejudiciu de 2.000 lei ”, se arată în actele depuse la dosar.
Femeia a închiriat un al doilea apartament
Femeia se mutase în apartament în 29 august, adică mai puțin de două luni, deși contractul de închiriere fusese încheiat pe un an. După câteva luni, în data de 15 martie, femeia s-a mutat într-un alt apartament închiriat, iar în 6 mai 2019 proprietarul a fost contactat de compania care furnizează internet și cablu TV, care a arătat că urmează să deconecteze serviciile arătate întrucât nu s-a achitat contravaloarea acestora.
După ce a încercat fără succes să contacteze chiriașa, proprietarul s-a deplasat la apartament împreună cu un martor, unde a constatat că femeia a plecat iar din interiorul acestuia lipsea frigiderul. Totodată, persoana vătămată a constatat ca în apartament erau distruse şi degradate mai multe bunuri.
„Cu privire la cel de-al doilea act material , instanţa reţine că în data de 15.03.2019 numitul i-a închiriat prin contract, inculpatei , apartamentul personal din str. Stejarului, nr. 11, pe o durată de 12 luni, preţul chiriei fiind stabilit la suma de 180 euro lunar. Persoana vătămată a precizat că, la data de 06.05.2019 a fost apelat de către compania care furnizează cablul TV şi internet la imobilul cu adresa de mai sus, aceştia comunicându-i proprietarului că urmează să deconecteze serviciile arătate întrucât nu s-a achitat contravaloarea acestora. Pentru aceste motive, persoana vătămată a încercat de nenumărate ori să o contacteze pe numita ( care i-a învederat că va locui în apartament împreună cu cei doi copii şi cu soţul ei, care la acel moment era plecat la muncă în Ungaria), însă nu a reuşit acest lucru. Faţă de aceste aspecte, la data de 12.05.2019 s-a deplasat la apartamentul susmenţionat împreună cu martorul Hanting constatând că a plecat din imobil, iar din interiorul acestuia lipsea frigiderul marca Indesit”, se arată în decizie.
Decizia instanței
Instanța Judecătoriei Cluj-Napoca a considerat că în acest caz o pedeapsă suficientă ar fi obligarea la plata unei amenzi penale pentru abuz de încredere, calculată la 4.000 de lei, plus plata despăgubirilor către cei doi proprietari, în sume de 2.000 și respectiv 3.000 de lei. Decizia a fost luată în urmă cu două zile de către Judecătoria Cluj-Napoca și poate fi atacată cu apel în zece zile de la comunicare.
Decizia judecătorilor clujeni vine din faptul că femeia are 9 copii, dintre care 8 sunt minori.
CITEȘTE ȘI: