Politică

Vineri începe votul în străinătate. Prima secție va fi deschisă în Noua Zeelandă.

Votarea pentru alegerile prezidenţiale va începe în străinătate, iar prima secţie de vot va fi deschisă, vineri, în Noua Zeelandă, la Auckland, la ora 01,00, ora României.

Vineri începe votul în străinătate și durează trei zile. Prima secție va fi deschisă în Auckland, Noua Zeelandă|Foto: Depositphotos.com Vineri începe votul în străinătate și durează trei zile. Prima secție va fi deschisă în Auckland, Noua Zeelandă|Foto: Depositphotos.com

 

Românii vor vota trei weekend-uri consecutiv, în cadrul alegerilor prezidențiale și parlamentare. Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 24 noiembrie și 8 decembrie, iar cele parlamentare se vor desfășura pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României.


În total au fost înfiinţate 950 de secţii de votare în străinătate, cu 35 mai multe faţă de cele 915 organizate cu ocazia procesului electoral din 9 iunie 2024.

Trei zile de alegeri. pentru turul I al alegerilor prezidențiale

Votarea în străinătate la primul tur al alegerilor prezidenţiale se va desfăşura pe parcursul a trei zile: 
*Vineri, 22 noiembrie, între orele locale 12,00 şi 21,00, 
*Sâmbătă, 23 noiembrie, şi duminică, 24 noiembrie, între orele locale 7,00 şi 21,00, cu posibilitatea prelungirii până la ora 23,59, în ziua de duminică, pentru cetăţenii care se află în sediul sau la rând la secţia de votare.


Potrivit Autorității Electorale Permanente, cetăţenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidenţiale la oricare din aceste secţii organizate în afara ţării.

CITEȘTE ȘI: 
De ce nu ies românii la vot. Principala cauză a absenteismului la urne.

Alegătorii trebuie să aibă un act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării: cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic; paşaportul de serviciu; paşaportul de serviciu electronic; paşaportul simplu; paşaportul simplu electronic; paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.


Datele privind prezenţa la vot vor putea fi vizualizate în timp real, odată cu deschiderea primelor secţii din străinătate, fiind afişat pe pagina de internet a AEP. Totodată, rezultatele înscrise în procesele-verbale întocmite de către Birourile electorale ale secţiilor de votare vor putea fi consultate pe aceeaşi pagină, imediat după încheierea şi transmiterea digitală a acestora.

Lista sediilor secţiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile prezidenţiale din anul 2024 poate fi consultată pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Oficial. Datele alegerilor prezidențiale și parlamentare, decise de Guvern. Schimbări privind desfășurarea activității birourilor electorale.

Ultimele Stiri
abonare newsletter