Actualitate
Pericol public! Șofer, prins de polițiști când conducea drogat și fără permis în Izvoru Crișului
Un șofer a fost depistat în trafic sub influența unor substanțe interzise. Mai mult, bărbatul nu avea permis de conducere.
Șofer fără permis, pozitiv la drugtest/captură foto: Inspectoratul Județean de Poliție Cluj Facebook.com
În noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 01.40, polițiștii orașului Huedin au oprit pentru verificări un autoturism condus de un bărbat pe DN 1 E60, în localitatea Izvoru Crișului.
Controlul efectuat de polițiști a condus la stabilirea faptului că bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din orașul Huedin, nu deținea permis de conducere.
De asemenea, testarea acestuia cu aparatul drugtest a indicat prezența substanțelor interzise.
În cauză au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
În ultima perioadă, oamenii legii au depistat conducători auto în trafic aflați sub influența substanțelor psihoactive sau a băuturilor alcoolice.
România ocupa, în anul 2021, pentru al cincilea an consecutiv, primul loc în Europa la numărul de morți în accidente rutiere, cu 1.779 de decese, iar una dintre cauze o reprezintă consumul de alcool sau de substanțe interzise, pe lângă neglijență sau calitatea infrastructurii rutiere.
CITEȘTE ȘI: