Actualitate
UPDATE Accident rutier cu victime, în Poieni. O persoană a murit. Mai multe ambulanțe și echipaje SMURD intervin
Un accident rutier grav, cu multiple victime, a fost înregistrat pe DN1 E60. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate în cazul unei dintre victime, aceasta nu a putut fi salvată. Mai multe ambulanțe și echipaje SMURD intervin la fața locului
Accident rutier cu multiple victime pe DN1E60/captură foto: ISU Cluj
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, în apropiere de localitatea Poieni.
În accident au fost implicate un autotren și un microbuz.
„Din primele informații au rezultat 7 victime, iar uneia dintre acestea i se aplică manevre de resuscitare.
La fața locului acționează o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ”, transmit reprezentanții ISU Cluj.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, nu s-a impus activarea planului roșu de intervenție.
La data de 9 martie, joi, în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 E60, la km 537, în comuna Poieni, între un microbuz cu 6 ocupanți și un ansamblu de vehicule.
„Conform primelor verificări s-a constatat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea autovehiculul înspre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă), condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Gorj”, informează IPJ Cluj.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
La fața locului intervin echipajele medicale pentru acordarea sprijinului de specialitate în cazul persoanelor aflate în microbuz.
UPDATE 19:25
Reprezentanții ISU Cluj informează că în ciuda manevrelor de resuscitare aplicate în cazul unei dintre victime, aceasta nu a putut fi salvată.
De asemenea, alte trei persoane sunt transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.
„Victima a fost declarată decedată.
Alte trei victime, conștiente și cooperante, vor fi transportate la spital de ambulanțe SMURD și SAJ”, transmite ISU Cluj.
UPDATE 19:40
„O altă victimă a intrat în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare”, transmite ISU Cluj.
UPDATE 20:20
„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit în această seară la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Poieni.
Apelul de urgență a venit în jurul orei 18:05, iar în accident au fost implicate un autotren și un microbuz. Echipajele au găsit 2 persoane încarcerate în microbuz, alte trei fiind blocate ușor. În paralel, echipajul SAJ aplica deja manevre de resuscitare unui bărbat scos din respectivul microbuz. Șoferul autotrenului a reușit să iasă singur afară. Imediat, forțele noastre au desfășurat operațiunile de descarcerare, astfel că au extras cinci victime, două fiind în stare gravă. Un alt bărbat a intrat în stop cardio-respirator și s-au aplicat manevrele de resuscitare.
Din nefericire, medicii au constatat decesul celor doi bărbați în vârstă de 54 și 32 de ani. Un al treilea bărbat a fost intubat de medic în ambulanța SMURD și transportat la spital. Alte trei victime conștiente, dar care prezentau multiple traumatisme, au fost transportate la spital. La misiune au luat parte o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: