Actualitate

Peste 15.500 de tone de nămol rezultat din tratarea apei uzate sunt valorificate în agricultură, anual, la Cluj

Nămol valorificat în agrijcultură. 15.000 de tone de nămol a rezultat în cursul unui an în urma tratării apei uzate menajere în cadrul Stației de epurare Cluj-Napoca.

Stație de epurare Cluj-Napoca / Foto: Consiliul Județean Cluj Stație de epurare Cluj-Napoca / Foto: Consiliul Județean Cluj

 

 


Compania de Apă „Someș" S.A. a finalizat procedura de achiziție publică ce are ca obiect colectarea, transportul și aplicarea pe terenuri agricole a cca. 15.500 de tone de nămol rezultat, în cursul unui an, în urma tratării apei uzate menajere în cadrul Stației de epurare Cluj-Napoca.

 


„Specialiștii Companiei de Apă analizează acum cele două oferte depuse, urmând ca, în perioada următoare, să încredințeze contractul de servicii. În paralel, continuăm modernizarea, pe fonduri europene, a stațiilor de epurare din Cluj-Napoca și Gherla, în vederea îmbunătățirii proceselor tehnologice de uscare și valorificare energetică a nămolului”, a spus Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Conform estimărilor realizate de Compania de Apă „Someș", Stația de epurare a apelor uzate Cluj-Napoca generează lunar o cantitate medie cumulată de 1.300 de tone de nămol. Cantitățile pot varia însă în funcție de nivelul precipitațiilor căzute în luna respectivă și al debitelor de apă colectate de sistemul de canalizare din municipiul Cluj-Napoca.


Având în vedere caracterul estimativ al acestor cantități de nămol, raportul contractual dintre operatorul regional de apă și viitorul achizitor va fi unul bazat pe un acord-cadru, astfel încât contractele subsecvente încheiate ulterior să poată fi riguros cuantificate, în funcție de necesitățile punctuale. În acest sens, valoarea estimată a acordului-cadru variază între cca. 800.000 și 2.000.000 lei, criteriul de atribuire a contractului fiind prețul cel mai scăzut. În schimbul acestor bani, operatorul privat care va câștiga licitația va colecta, transporta și aplica pe terenuri agricole nămolul rezultat în cadrul Stației de epurare Cluj-Napoca în urma tratării apei uzate menajere.

Nămolul rezultat în urma procesului tehnologic de epurare face parte din categoria deșeurilor nepericuloase, el putând fi folosit ca îngrășământ natural destinat îmbunătățirii calităților terenurilor agricole degradate.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

13 clădiri publice din Cluj-Napoca, între care și Casa de Cultură a Studenților, vor avea panouri fotovoltaice

Park&ride-ul de la Aeroport se lasă așteptat. Termen prelungit pentru depunerea ofertelor

Ultimele Stiri
abonare newsletter