Actualitate

Șarpe, prins în Cluj-Napoca și eliberat în natură: „Vine perioada în care ne putem întâlni cu ei în zone locuite” Ce să faci dacă vezi un șarpe în oraș. VIDEO

Un șarpe a fost văzut în Cluj-Napoca marți, capturat și apoi eliberat într-o zonă nelocuită. O organizație pentru protecția animalelor ne explică ce trebuie să facem atunci când ne întâlnim cu un șarpe în oraș.

Șarpe prins în Cluj-Napoca și eliberat într-o zonă nelocuită / Foto: Transylvania Wildlife Rescue Șarpe prins în Cluj-Napoca și eliberat într-o zonă nelocuită / Foto: Transylvania Wildlife Rescue

 

 


Având în vedere că vine sezonul de împerechere, ne putem întâlni cu șerpii chiar și în zone locuite. În Cluj-Napoca a fost capturat un șarpe de apă destul de mare în cursul zilei de marți, iar apoi eliberat în natură.

Cei de la Transylvania Wildlife Rescue s-au ocupat cu eliberarea șarpelui și spun că prezența lui nu a fost un lucru de care să ne temem, pentru că acest tip de reptilă este inofensiv:


„Vine perioada în care ne putem întâlni cu șerpi inofensivi în zone locuite. Ce facem și cum ne păstrăm calmul? Primul caz important cu un șarpe INOFENSIV din acest sezon cald a avut loc ieri în Cluj-Napoca, unde în urma semnalării prezentei unui șarpe de apă, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat imediat la fața locului și a capturat animalul. Acesta ieșise pe uscat datorită sezonului de împerechere, cel mai probabil și nu este un lucru de care să ne temem, nu ne vor invada aceste reptile, care oricum sunt neveninoase, repetăm acest lucru”, transmite Transylvania Wildlife Rescue, parte din ONG-ul Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului.

Cum procedăm când vedem un șarpe în oraș?

„Prezenta șerpilor în mediul natural este una absolut normală, aceștia combat dăunătorii și au un rol foarte important în ecosistem, iar încercarea de a le face rău se sanctioneaza foarte drastic! Considerăm că am trecut de epocă în care asociem șerpii cu elemente negative și în care doar omul are prioritate.


Dacă se observă un șarpe departe de zonele cu pădure, câmp sau apă, este indicat să contactam un centru de specialitate sau asociația noastră, iar în cazuri grave, să sunăm la numarul unic de urgente 112.

Șarpe de apă prins și relocat

Exemplarul de ieri face parte din specia Natrix tessellata, este un șarpe de apă. Reptila nu prezenta urme de violență sau leziuni și la scurt timp după capturarea [de către echipajul de jandarmi] a fost predată unui reprezentant al grupului Transylvania Wildlife rescue [parte din ONG-ul Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului], urmând a fi relocat într-o zonă nelocuita, după consultarea cu specialiștii din cadrul Vivariului Universității Babeș-Bolyai”, au mai transmis cei de la Transylvania Wildlife Rescue.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Șarpe, văzut pe stradă în Mănăștur! Ce să faci dacă te mușcă un șarpe

Șarpe găsit în mașina unui curier, în Florești. Jandarmii au intervenit la fața locului. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter