Actualitate

Parchetul European investighează cum s-au cheltuit banii din PNRR în România. Kovesi: „Avem trei anchete în derulare”

Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al Parchetului European, a anunțat că are în lucru trei anchete privind modul de cheltuire a banilor din PNRR de către România.

Parchetul European investighează cum s-au cheltuit banii din PNRR în România. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea Parchetul European investighează cum s-au cheltuit banii din PNRR în România. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

 


Modul de cheltuirea a banilor alocați prin Planurile Naționale de Redresare și Reziliență țărilor UE este o prioritate pentru procurorii din cadrul Parchetul European, a delcarat Laura Codruța Kovesi, șefa instituției, pentru Euronews.ro. Parchetul European investighează banii cheltuiți din PNRR în cadrul mai multor anchete aflate în desfășurare, a dezvăluit Kovesi. În România se află deja în derulare trei anchete, a mai arătat șefa Parchetului European.

 


„Sunt sume de bani sunt foarte mari și noi trebuie să fim convinși că aceste sume se vor cheltui în conformitate cu procedurile, într-un mod corect și transparent. Noi am și deschis câteva anchete. În România avem deja trei anchete în derulare care vizează aceste fonduri. Cu siguranță că numărul acestor anchete nu va crește nu doar în România, dar și în celelalte state membre pentru că fondurile au început deja să fie alocate și să meargă către statele membre.

Nu suntem singurii care suntem cu ochii pe aceste fonduri, pentru că și mafia și grupurile organizate se uită spre aceste fonduri și încearcă să fraudeze și să acceseze ilegal aceste fonduri. Este o prioritate pentru noi și urmărim cu foarte mare atenție ce se întâmplă în zona cheltuirii acestor sume de bani. Este o obligație a autorităților române să se asigure că acești bani sunt cheltuiți în conformitate cu legea”, a precizat Kovesi, conform sursei citate.


Peste 10% din investigațiile și sesizările Parchetului European vizează România

Peste 10% din cele 1.100 de investigații active ale Parchetului European (EPPO) în 2022 vizează România. Frauda estimată a cazurilor active în România ajunge la aproximativ 2 miliarde de euro, aproape 15% din totalul fraudelor din cele 22 de state europene luate în evidență de instituție.

De asemenea, aproape 10 procente și din totalul celor peste 3.300 de sesizări primite de anul trecut de Parchetul european vizează România, rezultă din raportul instituției dat publicității miercuri. Cifrele României sunt comparabile cu cele ale țării vecine Bulgaria și cu cele ale Italiei - stat cu o populație de trei ori mai mare. În 2022 în România au fost deschise 121 de investigații, cu o valoare estimată a pagubelor de 508.4 milioane de euro.


Totalul cazurilor active ajunge la 124, cu valoare estimată a pagubelor de 2 miliarde de euro.

Suma reprezintă aproape 15% din totalul fraudelor estimate la nivel european - sunt luate în evidență cele 22 de state europene care au semnat acordul pentru înființarea Parchetului European - de 14,1 milioane de euro.


Aproape jumătate din pagubele estimate la nivel european ar fi cauzate de fraude în domeniul plății TVA-ului (6,7 miliarde de euro). De asemenea, aproape o treime dintre investigațiile active au caracter transfrontalier.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Banca Mondială. „Risc critic” ca România să rateze proiecte din PNRR – metroul de la Cluj și cele 27 de spitale noi

Ultimele Stiri
abonare newsletter