Economie
Banca Mondială. „Risc critic” ca România să rateze proiecte din PNRR – metroul de la Cluj și cele 27 de spitale noi
O analiză realizată de experți ai Băncii Mondiale pentru guvern cu fonduri europene, arată că există „un risc critic” ca România să piardă trei mari proiecte din PNRR. E vorba despre metroul de la Cluj, cele 27 de spitale și secții spitalicești noi, dar și campania de împădurire.
sursă foto arhivă monitorulcj.ro
Riscul major vine din întârzierea diferitelor stadii ale proiectelor (studii, lansarea licitațiilor, începerea lucrărilor), potrivit documentului citat de G4media.ro. Toate aceste proiecte trebuie terminate până la finalul anului 2026, când se încheie finanțarea din PNRR.
Metroul din Cluj. Proiectul, finanțat cu 300 de milioane de euro, abia a trecut de faza contestațiilor. Contractul de aproape două miliarde de euro pentru proiectarea și execuția magistralei M1 la Cluj-Napoca poate fi semnat cu Asocierea Gulermak – Alstom după ce contestația depusă de Dogus, firma concurentă, a fost respinsă. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins la 7 aprilie contestația Dogus.
CITEȘTE ȘI: Verdict în favoarea Primăriei Cluj-Napoca. Poate să semneze contractul pentru metrou!
Asocierea Gulermak – Alstom – Arcada a câștigat contractul cu o ofertă de 9 miliarde de lei. Contractul pentru Magistrala de 21 de kilometri și 19 stații are o durată de 96 de luni și are 300 de milioane de euro finanțare prin PNRR. Ministerul Transporturilor asigură finanțarea de la bugetul de stat, fonduri europene, dar și Primăria Cluj-Napoca va avea o contribuție de la bugetul local.
Cele 27 de spitale noi. Ministrul Alexandru Rafila a reușit să treacă prin guvern abia în 22 februarie lista cu cele 27 de spitale și secții noi care ar fi trebuit construite cu bani din PNRR. Opoziția și experți din domeniu au acuzat întârzierea cu un an a acestei decizii.
UE pune la dispoziția României peste 2,1 miliarde de euro prin PNRR pentru investiţii care vizează asigurarea de noi servicii medicale, îmbunătăţirea calităţii serviciilor existente, investiţii în echipamente medicale pentru infrastructura sanitară nou construită sau renovată.
CITEȘTE ȘI: Din patru a rămas doar unul! Spitalul de Neurochirurgie, singurul care primește finanțare prin PNRR
Citește continuare aici.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: