Actualitate

Poetul Marcel Mureșeanu va primi titlul de cetățean de onoare al Clujului

Poetul clujean Marcel Mureșeanu va deveni cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca.

Poetul Marcel Mureșeanu va primi titlul de cetățean de onoare al Clujului. FOTO: Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj Poetul Marcel Mureșeanu va primi titlul de cetățean de onoare al Clujului. FOTO: Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj

 

 


Un proiect de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de miercuri, 12 iulie, prevede conferirea titlului de cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca poetului Marcel Mureșeanu.

 


„Creator de poezie autentică, ajuns la o vârstă octogenară, poetul clujean Marcel Mureșeanu este unul dintre cei mai importanți poeți români în viață, un gânditor și un producător de frumos. Cu o nobilă angajare în viața comunitară și respect pentru identitatea națională, activ pe tărâmul creației și al vieții culturale decenii în șir, cu o lirică de foarte bună calitate, Marcel Mureșeanu aparține generației poeților ardeleni lansați în 1960 și face parte din elita culturală a comunității clujene”, se arată în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre.

Născut în județul Cluj la 28 noiembrie 1938, într-o familie de învățători, Marcel Mureșeanu a copilărit în localitățile din jurul Huedinului. Din 1955, a urmat cursurile secției de limba Română a Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, facultate pe care a absolvit-o în 1960. În timpul studenției, a debutat cu poezii în revista clujeană Tribuna (1957), devenind un poet ilustru, cu un număr mare de volume publicate la diverse edituri din țară.


„Dăruit idealurilor majore de progres, de libertate a conștiinței, Marcel Mureșeanu a fost mereu preocupat de soarta orașului și a semenilor săi. Activitatea sa este indisolubil legată de Cluj-Napoca, la a cărei dezvoltare culturală a contribuit constant. De asemenea, Marcel Mureșeanu este o personalitate cu recunoaștere națională și europeană, care ea făcut cunoscut municipiul Cluj-Napoca în țară și în străinătate. El rămâne un model de ținută etică și estetică exemplară, o personalitate marcantă a Clujului cultural, pe care l-a slujit și continuă să îl slujească cu credință de cărturar și artist de un înalt grad intelectual”, se mai arată în documentul citat.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Disidenta anticomunistă Doina Cornea a devenit cetățean de onoare post-mortem al Clujului. Azi se împlinesc 4 ani de la moartea sa

Ultimele Stiri
abonare newsletter