Actualitate

Cinci ani de închisoare pentru fostul profesor de la UBB, care a primit mită de la studenți. Decizia nu este definitivă

Profesorul Rudolf Cristian, fost lector universitar la Centrul Universitar Reșița din cadrul Universității Babeș-Bolyai, prins în flagrant când primea mită de la studenții masteranzi ca să îi treacă examenele, a fost condamnat la cinci ani de închisoare.

Fostul profesor Rudolf Cristian, de la Centrul Universitar Reșița (UBB), trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la cinci ani de închisoare/Foto: resita.ro Fostul profesor Rudolf Cristian, de la Centrul Universitar Reșița (UBB), trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată, a fost condamnat la cinci ani de închisoare/Foto: resita.ro

 

 


Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), lectorul ar fi pretins în perioada 11 – 16 februarie mită de la 25 de masteranzi.

 


Pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, fostul profesor de etică și integritate academică Rudolf Cristian de la Facultatea de Administrație Publică Reșița, a Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Fostului profesor i se interzice să mai fie profesor pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei, au decis magistrații Tribunalului Caraș-Severin, potrivit Edupedu.ro.

Profesorul prins în flagrant când lua mită de la studenți, trimis în judecată de DNA

Rudolf Cristian a fost prins în flagrant de procurorii DNA, în timp ce primea o șpagă de 50.000 de lei de la studenții la master ca să îi treacă la examene. 


Potrivit DNA, profesorul Rudolf Cristian ar fi pretins de la fiecare masterand 600 euro pentru promovarea examenului respectiv cu nota minimă, 1.200 euro pentru promovarea aceluiași examen cu nota maximă, 50.000 lei pentru cursurile de doctorat.

Profesorul a fost reținut în 21 februarie 2023. 


CITEȘTE ȘI: 
Profesorul de la UBB, prins de DNA când primea mită de la studenți, este lider sindical și preda cursul de „etică și integritate academică”

Universitatea Babeș-Bolyai l-a concediat pe Rudolf Cristian, care a fost trimis în judecată de DNA, pe 23 martie 2023.

„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 214/VIII/3 din 21 februarie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului”, arată DNA


Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș – Severin, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Profesorul de la UBB, prins în flagrant când lua mită de la studenți, a fost trimis în judecată de DNA

Profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai, reținut pentru luare de mită. A cerut mii de euro de la zeci de studenți să îi treacă la examene

Profesorul de la UBB, prins de DNA când primea mită de la studenți, este lider sindical și preda cursul de „etică și integritate academică”

Ultimele Stiri
abonare newsletter