Actualitate
Moaștele Sfintei Ana, păstrate de sute de ani la Bologna, au fost aduse cu avionul la Cluj, apoi duse la Blaj
Moaștele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, au fost aduse luni cu avionul de la Bologna la Cluj-Napoca, apoi transportate la Blaj. Relicva nu a părăsit Bologna de sute de ani.
Racla cu relicva Sfintei Ana a fost adusă în Cluj, apoi la Blaj / Foto: Arhieparhia Blaj
Moaştele Sfintei Ana, mama Maicii Domnului, în fapt un fragment din craniu în care se poate recunoaşte arcada sprâncenei drepte, au fost aduse luni în premieră în România, la Blaj, de la Bologna, unde s-au aflat fără întrerupere din secolul al XV-lea, potrivit agerpres.ro.
Peste o mie de credincioşi greco-catolici, unii veniţi în pelerinaj din alte judeţe, s-au rugat şi s-au închinat, luni seara, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” din Blaj, la moaştele Sfintei Ana.
Moaștele, aduse inițial la Cluj
Racla cu relicva Sfintei Ana a fost adusă luni cu un avion de la Bologna până la Cluj-Napoca, iar, mai apoi, de aici cu un microbuz până la Blaj.
Delegaţia italiană a poposit mai întâi la Palatul Arhiepiscopal, unde relicva Sfintei Ana a fost venerată de către Cardinalul Lucian, iar apoi, ea a fost dusă în procesiune până la Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime” de către noul episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, Călin Ioan Bot, însoţit de către Episcopul de Cluj-Gherla, Claudiu Pop, Episcopul Eparhial de Oradea Mare, Virgil Bercea, şi Episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Cristian Crişan, precum şi de zeci de preoţi.
La finalul Sfintei Liturghii, credincioşii prezenţi, inclusiv cei care nu au mai avut loc în timpul slujbei în Catedrală, s-au putut închina la moaştele Sfintei Ana.
Şi credincioşii ortodocşi au posibilitatea de a se închina la acestea.
De la Blaj, moaştele Sfintei Ana vor ajunge, mai întâi, luni seara, la schitul de la Găbud, iar miercuri seara la Alba Iulia, de unde vor fi duse spre închinare la Mănăstirea Oaşa. Astfel, anul acesta, cu binecuvântarea Arhiepiscopului de Alba Iulia, Irineu, sărbătoarea celor două hramuri de la Mănăstirea Oaşa (Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, în 27 iulie) şi metocul ei, Schitul Găbud (Adormirea Sfintei şi Dreptei Ana, în 25 iulie) „va fi încununată şi înfrumuseţată prin aducerea Moaştelor Sfintei Ana din Italia, de la Bologna, la cele două aşezăminte monahale”.
De asemenea, racla cu Sfintele Moaşte va fi adusă, spre închinare, şi la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Sfintele Moaşte sunt însoţite de o delegaţie a Arhiepiscopiei Catolice de Bologna, cu binecuvântarea cardinalului Matteo Maria Zuppi.
Istoria relicvei
Această relicvă a Sfintei Ana a fost donată în 1435 de regele Angliei, Henric al VI-lea Plantagenet, episcopului de Bologna, Fericitul Nicola Albergati, care fusese trimis de Papa Martin al V-lea să îndeplinească o misiune diplomatică şi să obţină pacea între Coroana franceză şi cea engleză, după aşa-numitul „Război de o sută de ani". Moaştele aparţinuseră familiei Plantagenet, ai cărei membri, cu două secole mai devreme, participaseră la a Patra Cruciadă.
Întors la Bologna, Nicola Albergati a încredinţat Sfintele Moaşte mănăstirii Certosa, unde el însuşi începuse viaţa monahală şi unde existau reguli stricte, cu privegheri şi posturi aspre.
Întrucât femeile nu puteau intra în mănăstire, călugării au mutat Sfintele Moaşte într-o biserică pe care o deţineau în interiorul oraşului. În urma desfiinţării mănăstirilor din nordul Italiei de către Napoleon, ele au fost transferate în Catedrala Mitropolitană din Bologna.
Până luni, capul Sfintei Ana nu a părăsit niciodată Bologna. Sfânta Ana este considerată ocrotitoarea copiilor şi a maternităţii, pentru că a zămislit la bătrâneţe, după multe rugăciuni, lacrimi şi post.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: