Actualitate
Ministrul Educației confirmă: Este posibilă o majorare etapizată cu 20% a salariilor din învăţământ în 2024
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat, vineri, că anul viitor este posibilă o majorare cu 20% a salariilor din învăţământ, care se va realiza în etape, ceea ce va conduce la venituri mai mari cu peste 50% faţă de luna iunie a anului curent.
Ligia Deca, noi informații despre salariile profesorilor Foto: Ligia Deca - Facebook
“Am avut anul acesta o creştere medie de 30%. Există ordonanţa din vară care vorbea de o creştere de 50% de la 1 ianuarie, raportată la noua grilă pentru educaţie care, din păcate, nu este încă în vigoare pentru că Legea salarizării unitare nu este finalizată. În acest context, Guvernul şi federaţiile sindicale ale cadrelor didactice şi ale personalului din învăţământ au discutat, în ultimele săptămâni, care ar fi o creştere realistă bazată pe posibilităţile din anul viitor, dar care să şi arate semnul de respect pe care îl avem pentru profesia didactică. Din ultimele discuţii, s-a desprins un posibil 20% ca procent de creştere pentru anul 2024, nefiind încă finalizate discuţiile referitoare la etapele de acordare, ceea ce ar însemna că avem o creştere de peste 50% faţă de salarizarea care exista înainte de luna iunie a acestui an", a afirmat Deca, potrivit Agerpres.
Discuții deschise
Potrivit ministrului, există încă “o discuţie deschisă între Guvern şi federaţiile sindicale”.
“Ceea ce eu ştiu clar, în acest moment, este că vom avea o creştere de peste 50% pe media salariilor din învăţământ faţă de ce aveam înainte de luna iunie şi, de asemenea, vom regla toate inechităţile pe care le-am identificat împreună cu reprezentanţii profesorilor. Asta înseamnă inclusiv măsuri care să crească salariile directorilor, directorilor adjuncţi şi personalului de conducere, plus alte categorii care, fiind pe alte grile, nu au beneficiat în aceeaşi măsură de creşterile salariale”, a explicat Ligia Deca.
Ea a menţionat că la ultima discuţie avută între premierul şi reprezentanţii sindicatelor s-au analizat mai multe variante de etapizare.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News