Actualitate

O clujeancă a fost păcălită că va obține un credit de nevoi personale. Un bărbat a fost reținut.

Un bărbat din Timișoara a fost reținut de polițiști după ce a păcălit o clujeancă că va putea să obțină un credit.

Lei românești/Foto: Depositphotos.com Lei românești/Foto: Depositphotos.com

 

 


Un bărbat de 37 de ani, din Timișoara ar fi indus în eroare o femeie de 42 de ani, din Cluj-Napoca, căreia, sub pretextul că oferă credite de nevoi personale, i-ar fi transmis spre semnare un contract de împrumut în valoare de 40.000 de lei.

 


Bărbatul ar fi intrat în contact cu femeia prin intermediul unui cont de pe o platformă de socializare.

Totodată, în vederea obținerii respectivei sume, acesta i-ar fi prezentat femeii necesitatea de a achita o taxă în valoare de 5.500 de lei, context în care aceasta ar fi transferat în contul indicat de bărbat suma solicitată.


„La data de 13 februarie 2024, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Cluj-Napoca au pus în executare două mandate de perchiziție domiciliară, în municipiul Timișoara, în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de șantaj și înșelăciune.

Un bărbat, de 37 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.


În urma investigațiilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că un bărbat de 37 de ani, din Timișoara ar fi indus în eroare o femeie de 42 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, căreia, sub pretextul că oferă credite de nevoi personale, i-ar fi transmis spre semnare un contract de împrumut în valoare de 40.000 de lei.

Bărbatul ar fi intrat în contact cu femeia prin intermediul unui cont de pe o platformă de socializare.


Totodată, în vederea obținerii respectivei sume, acesta i-ar fi prezentat femeii necesitatea de a achita o taxă în valoare de 5.500 de lei, context în care aceasta ar fi transferat în contul indicat de bărbat suma solicitată.

Ulterior, sub amenințări cu acte de violență ar fi constrâns-o pe femeie să achite diferite sume către acesta, evaluate în total la 27.000 de lei.

În urma a celor două perchiziții efectuate de polițiști în municipiul Timișoara au fost identificate și ridicate telefoane mobile, cartele de telefonie și alte medii de stocare.

Probatoriul administrat a condus la reținerea lui pentru 24 de ore a bărbatului de 37 de ani, urmând ca la expirarea perioadei să fie prezentat instanței în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș și suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

În cauză sunt continuate cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.

Polițiștii clujeni: „Nu lăsaţi emoţiile sau problemele financiare să vă copleşească”

Polițiștii clujeni au tras un semnal de alarmă în urma incidentului:

  •  Nu lăsaţi emoţiile sau problemele financiare să vă copleşească! Analizați cu atenție înainte de a lua o decizie financiară și apelați doar la instituții bancare autorizate și recunoscute!
  • Fiţi prudenţi când cineva vă solicită o sumă de bani!
  • Acţionaţi legal când vine vorba de câștiguri rapide, sume de bani obținute cu ușurință sau împrumuturi!***

 Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Victime ale reclamelor de pe rețelele sociale. Noi metode de înșelăciune în mediul online, prin intermediul fraudelor din investiții.

Înșelăciune cu monede virtuale. Un clujean a rămas fără 40.000 €. S-a întâmplat într-un bar

Ultimele Stiri
abonare newsletter