Actualitate

FOTOGRAFIE-DOCUMENT: Românii-Ardeleni și miracolul american

Cunoscutul gazetar și om de radio Ioan Vulcan-Agnițeanul a prezentat, în premieră în ediția print a ziarului Mesagerul de Sibiu, acum şi în cotidianul nostru, o fotografie-document unică, care reprezintă un grup de români ardeleni ce au emigrat în America, la începutul anilor 1900.

Foto: Ioan Vulcan-Agnițeanul Foto: Ioan Vulcan-Agnițeanul

 

 


Fotografia, recuperată de jurnalist din satul Veneția de Jos-Șercaia, județul Brașov, și apoi restaurată,  are dimensiuni impresionante și o calitate extraordinară.

 


„Precum puteți citi și vedea, imaginile ireal de clare ale acestei Fotografii-Document, făcute în anul 1917, undeva în statul nord-american Pennsylvania ne prezintă câteva sute de români-breslași- meșteșugari (marea lor majoritate ardeleni-transilvăneni) care au trecut clandestin trecătorile Carpaților, ajungând în portul Constanța, unde au lucrat o vreme ca docheri, în așteparea vreunui vapor trans-oceanic pentru a-i duce în miracolul economic al Americii. Între ei s-a aflat și țăranul Constantin Ambrozie Cornea, din satul Veneția de Jos-Șercaia, născut în data de 22 decembrie 1889. El a ajuns cu greu în acea «Țară a făgăduințelor», în 22 decembrie 1911, după care va reveni în satul său natal în 22 decembrie 1918. Este tatăl soțului regretatei mele surori, Victoria Cornea-Vulcan. Această fotografie este făcută cu un an înaintea Unirii Transișvaniei cu România, de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia. Originalul ei (restaurat în laboratoarele Muzeului Brukenthal din Sibiu) are o lumgime de peste un metru, iar lățimea de 25 de cm. Ca urmare, a trebuit să fie mult micșorată, astfel încât să o putem reproduce, în premieră, între aceste două pagini de ziar. Recunosc că doar parțial este meritul meu, iar pentru tipărire țin să mulțumesc conducerii ziarului săptămânal Mesagerul de Sibiu.

Aparatul de fotografiat a fost inventat de francezul Luis Daugueree în anul 1839”, spune Ioan Vulcan-Agnițeanul despre impresionanta fotografie.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Cinematografele Clujului de altădată. Care erau locurile preferate de cinefili sau pentru o întâlnire romantică?

Ultimele Stiri
abonare newsletter