Actualitate

Trofeul Electricianului 2024, la final : DEER și-a adjudecat marele premiu pentru Distribuție energie electrică (P)

DEER a mai câștigat alte 22 de premii în cadrul acestei competiții.

 

 


Distribuție Oltenia, parte a grupului Evryo, a preluat ștafeta organizării Trofeului Electricianului 2025, faza națională

Cea mai importantă competiție profesională din domeniul energiei electrice din România, Trofeul Electricianului, și-a desemnat câștigătorii celei de-a 42-a ediții naționale, organizată în acest an de Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) și desfășurată anul acesta la Cluj-Napoca.


Distribuție Energie Electrică Romania (DEER) a fost marea câștigătoare a competiției ce reunește cei mai buni electricieni profesioniști din întreaga țară. DEER și-a adjudecat marele premiu la Trofeul Electricianului 2024 pentru Distribuție energie electrică și a câștigat și Trofeul Electricianului pentru categoria Mentenanță. Cupa Junior Electrician a fost adjudecat de Distribuție Oltenia.

Trofeul Electricianului 2024 a fost înmânat echipei DEER, condusă de  Mihaela Rodica Suciu, Director General, chiar de Ministrul Energiei, dl Sebastian Burduja, prezent la eveniment.


Domnul Sebastian Burduja, Ministrul Energiei: “Felicitări DEER! Felicitări doamnei Mihaela Suciu! Felicitări tuturor participanților în această competiție! Este o onoare pentru noi să fim la Cluj Napoca, alături de dumneavoastră. Acest sector este mândria României. În acest sector sunt cei mai buni profesioniști și cei mai buni oameni. Sunteți oamenii cărora le datorăm faptul că, în condiții vitrege, lumina se aprinde în casele noastre. Sunteți specialiști și vă faceți meseria cu profesionalism, seriozitate și patriotism. Dumneavoastră duceți în spate sectorul energetic și dați “sânge” economiei românești. Ne apropiem de sărbătoarea Sfântului Ilie, patronul energeticienilor, și profit de această ocazie să vă spun dvs și colegilor La mulți ani!”

Mihaela Rodica Suciu, Director General DEER: “Este pentru prima dată când, după fuziunea distribuțiilor de energie, în cadrul Grupului Electrica,  Trofeul Electricianului este câștigat de DEER. Mulțumesc echipei DEER și mă înclin în fața specialiștilor noștri, care au câștigat cele mai multe probe din concurs și care ne-au făcut să fim atât de mândri. 


A fost o onoare să fim gazdele celei de-a 42-a ediții a Trofeului Electricianului, la Cluj-Napoca. Toți cei 105 participanți au demonstrat, pe parcursul celor trei zile de competiție, că performanța are în spate multe ore de pregătire, seriozitate și stăpânire de sine, iar examenul suprem al cunoștințelor tehnice și al abilităților practice, dezvoltate prin pasiunea pentru meseria de electrician, poate fi trecut, cu rezultate remarcabile, atunci când munca este susținută. Așadar, felicitări câștigătorilor!

Spuneam că acest trofeu reprezintă olimpiada noastră și, ca la orice olimpiadă, important este să participi. Dați-mi voie să vă felicit pe toți cei care ați participat în competiție! Noi, în domeniul energetic, suntem cu toții o familie, o echipă valoroasă la nivelul întregii țări și, pentru mine, toți suntem câștigători și îmi doresc să ducem împreună tradiția mai departe!”


Prezent la festivitatea de premiere, dl Sandor Bende, Președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, a afirmat: “Felicit organizatorii că nu au lăsat să se piardă acest eveniment important, aflat acum la a 42-a ediție. Cei mai buni dintre cei buni au câștigat olimpiada electricienilor de la Cluj Napoca”.

Dl Mircea Man, Vicepreședinte ANRE, a precizat: „Sunt sigur că suntem pe mâini bune. Această competiție a demonstrat că avem profesioniști seniori, dar și juniori, care să îi înlocuiască pe specialiștii actuali. Avem nevoie de cât mai mulți tineri în sector. La ANRE, încurajăm investițiile în sistemul de distribuție, în stocare, pentru a reuși să facem față provocărilor”.

Un număr de 105 specialiști din cadrul celor patru operatori de distribuție a energiei electrice - DEER, Delgaz Grid, Distribuție Oltenia, Rețele Electrice  și  Adrem Invest au fost într-o competiție acerbă în cadrul a nouă secțiuni, pe parcursul a 3 zile, la Cluj Napoca. 

 

Prezentăm câştigătorii concursului profesional Trofeul Electricianului 2024, în clasamentul pe echipe:

- La specialitatea “Electrician exploatare staţii electrice de transformare 110 kV şi MT din staţii”  - Distribuţie Energie Oltenia – locul I

- La specialitatea “Electrician exploatare reţea electrică de distribuţie, MT şi JT” – Distribuţie Energie Electrică Romania – locul I

- La specialitatea “Electrician PRAM” – Distribuţie Energie Electrică Romania -  locul I 

- La specialitatea “Electrician măsurare energie electrică, verificare grupuri de măsură” - Distribuţie Energie Oltenia  – locul I

- La specialitatea “Electrician montare şi reparaţii instalaţii de distribuţie de MT şi JT (PA, PT, LEA, LES) - Distribuţie Energie Electrică Romania -  locul I 

- La specialitatea “Electrician montare şi reparaţii echipament primar din staţii electrice de transformare 110 kV şi MT din staţii” - Distribuţie Energie Electrică Romania -  locul I 

- La specialitatea “Electrician defectoscopie linii electrice subterane de MT şi JT” - Distribuţie Energie Electrică Romania -  locul I 

- La specialitatea “Dispecer Energetic de Distribuţie” - Distribuţie Energie Electrică Romania -  locul I 

Prezentăm, în continuare, premianţii concursului Trofeului Electricianului 2024, ediţia cu numărul 42, care au urcat pe podium, la următoarele specializări:

  • Electrician exploatare staţii electrice de transformare 110 kV/MT
  • LOCUL V – BOLOŞ GABRIEL - DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA
  • LOCUL IV – STANCU CRISTIAN - DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA
  • LOCUL III – DENES SZABOLCS – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA
  • LOCUL II – VADUVA IONEL – DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA  
  • LOCUL I – IOSUB CLAUDIU – DELGAZ GRID

 

  • Electrician exploatare retea electrică de distribuție, MT şi JT
  • LOCUL V – SAVU CORNEL – PPC REŢELE ELECTRICE 
  • LOCUL IV – IACOB SORINEL - DELGAZ GRID
  • LOCUL III – GYULAI FERENCZ – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA
  • LOCUL II – FRUNZA IOAN  – DELGAZ GRID
  • LOCUL I – ENACHE NICOLAE – DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA

 

  • Electrician PRAM
  • LOCUL V – RUPI NECULAI – DELGAZ GRID
  • LOCUL IV – CURIC VALENTIN - DELGAZ GRID
  • LOCUL III – AMANCEI CĂTĂLIN – DELGAZ GRID
  • LOCUL II – CIOCA VASILE  – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA
  • LOCUL I – POP MIRCEA – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA

 

  • Electrician măsurare energie electrică, verificare grupuri de măsurare 
  • LOCUL V – POP EMERIC – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA
  • LOCUL IV – SCRIOSTEANU DANIEL – PPC REŢELE ELECTRICE
  • LOCUL III – LAMBA DANIEL – ADREM INVEST
  • LOCUL II – BARBOI SILVIU  – DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA
  • LOCUL I – IORDAN IONEL – DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA

 

  • Electrician montare şi reparaţii instalaţii de distribuție MT şi JT (PA, PT, LEA, LES)
  • LOCUL V – GUGEANU CONSTANTIN - DELGAZ GRID
  • LOCUL IV – VESA DANIEL - DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 
  • LOCUL III – PRODAN IULIAN – DELGAZ GRID
  • LOCUL II – PORUT NATANAEL – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 
  • LOCUL I – FRANKI CSABA MIHAI – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA

 

  • Electrician montare şi reparaţii echipament primar din stații electrice de transformare de 110 kV/MT
  • LOCUL V – SPOIALĂ ION – DELGAZ GRID
  • LOCUL IV – SOOS SANDOR – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA LOCUL III – ULIA TEODOR – DELGAZ GRID
  • LOCUL II – CSERNAK ZOLTAN  – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA LOCUL I – PRICOPE ROMICĂ – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA

 

  • Electrician defectoscopie LES de MT şi JT; 
  • LOCUL V – GUITA ILIE - DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 
  • LOCUL IV – BOCA MARIUS - DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 
  • LOCUL III – BONDRILĂ TIBERIU – DELGAZ GRID
  • LOCUL II – BURLACU FLORIN – DELGAZ GRID
  • LOCUL I – SILION VIOREL – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 

 

  • Dispecer Energetic de Distribuție
  • LOCUL V – MITROFAN MIHAI - PPC REŢELE ELECTRICE
  • LOCUL IV – GAVRIL FLORIN - DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 
  • LOCUL III – DUMITRAŞCU IONUŢ– DELGAZ GRID
  • LOCUL II – DAVID GHEORGHE - DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 
  • LOCUL I – BORBELY MARTIN -  DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 

 

  • Electrician Junior.
  • LOCUL IV – MICU CODRUŢ - DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA 
  • LOCUL III – MARINGO CRISTIAN – DISTRIBUŢIE ENERGIE ELECTRICĂ ROMANIA 
  • LOCUL II – MARINICA MARIUS - PPC REŢELE ELECTRICE
  • LOCUL I – IAURUM ANDREI -  DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA
  •  

La categoria premiilor speciale, avem următorii câștigători:

Premiu pentru ”Cel mai mai tânăr finalist” i-a revenit lui Vesa Daniel (DEER).

Premiul pentru ”Cel mai vârstnic finalist” i-a revenit lui Amancei Cătălin (DelgazGrid).

Premiul pentru ”Cel mai tânăr concurent” i-a revenit lui Teodorescu Ionuț (Adrem).

Premiu pentru ”Cel mai vârstnic concurent i-a revenit lui Iacob Ioan (Delgaz Grid).

Premiul pentru ”Cel mai longeviv membru din comisiile de specialitate” i-a revenit lui Alexandru Roman (DEER)

Premiul pentru ”Zero Accidente în muncă” în instalații energetice, de la ultima ediție , până în prezent a revenit companiei Adrem.

Trofeul Electricianului a fost iniţiat în anul 1977 și reluat în anul 1993 de către compania Electrica, grup din care face parte și Distribuție Energie Electrică Romania. Trofeul se înscrie în seria de evenimente dedicate Zilei Energeticianului - 20 iulie, de Sfântul Ilie.

CITEȘTE ȘI:

DEER spune STOP consumului fraudulos de energie printr-o campanie amplă de conștientizare, educare și responsabilizare a utilizatorilor (P)

Ultimele Stiri
abonare newsletter