Actualitate
Apartament din Florești, distrus de un fost chiriaș. Bărbatul a intrat în locuință îmbrăcat sumar și a distrus mai multe bunuri.
Un fost chiriaș a făcut prăpăd într-un apartament din Florești.
Un fost chiriaș a făcut prăpăd într-un apartament din Florești | Foto: pixabay.com
Un fost chiriaș a făcut prăpăd într-un apartament din Florești.
Jandarmii l-au găsit pe bărbat îmbrăcat sumar.
Acesta fost transportat la Secția de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca.
„Luni seara, în jurul orei 23.00, în urma unui apel la SNUAU 112 primit din partea proprietarului unui imobil, privind un conflict în desfăşurare în interiorul unui apartament, un echipaj de jandarmerie a fost direcţionat de dispeceratul unităţii spre o stradă din localitatea Florești.
Jandarmii au găsit un bărbat, îmbrăcat sumar, care pătrunsese prin efracție în apartament și distrusese bunurile din interior.
Dat fiind faptul că bărbatul nu a dorit să coopereze, jandarmii l-au imobilizat prin încătușare.
Având în vedere că persoana recalcitrantă se afla într-o stare care părea să necesite îngrijiri medicale, jandarmii clujeni au solicitat o ambulanță. Persoana a fost transportată la camera de garda a Secției de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: