Actualitate

România are peste 11.690 de pensionari speciali. Cea mai mare pensie medie de serviciu este 25.049 de lei. Câți români trăiesc din pensia minimă?

Crește numărul pensionarilor speciali. Mai bine de 5.650 de pensionari din cei 11.696 de beneficiari de pensii de serviciu sunt beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor și judecătorilor.

Crește numărul pensionarilor speciali, în timp ce peste 1 milion de români trăiesc din pensia minimă|Foto: Depositphotos.com Crește numărul pensionarilor speciali, în timp ce peste 1 milion de români trăiesc din pensia minimă|Foto: Depositphotos.com

 

 


Luna iulie vine cu un număr tot mai mare de beneficiari de pensii de serviciu, adică „pensii speciale”. 

Crește numărul pensionarilor speciali

Astfel, potrivit datelor publicate vineri de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP), numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iulie 2024, de 11.696 persoane, în creştere cu 108 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.651) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor


CITEȘTE ȘI: 
Peste 10.300 de pensii speciale, raportate luna trecută în România. Numărul beneficiarilor crește alarmant

Spre exemplu, în iulie 2023, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost de 10.310 de persoane. La distanță de un an, numărul pensionarilor speciali a crescut cu 1.386 de beneficiari.

Cea mai mare pensie medie de serviciu depășește 25.000 de lei

În cazul beneficiarilor Legii 303/2002 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 25.049 lei, din care 21.984 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 6.833 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Pensia de serviciu în cazul membrilor Corpului diplomatic şi consular al României - 805 beneficiari, în iulie 2024. Pensia medie era de 6.661 de lei, din care 3.151 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
Pensia de serviciu în cazul parlamentarilor - 887 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.744 de lei (3.297 de lei de la bugetul de stat).

Pensii de serviciu în cazul beneficiarilor de la Curtea de Conturi - 667 de persoane, media fiind de 9.885 de lei, din care 3.138 lei cota suportată din bugetul de stat.


CITEȘTE ȘI: 
Sistemul social din România, dat peste cap de pensiile speciale și de pensionarea anticipată

În februarie 2024, Institutul European pentru Studii Economice semnala problemele grave din sistemul de pensii românesc. Cazurile de pensionare anticipată tind să devină o practică recurentă, la care se adaugă pensiile speciale, ceea ce face ca inegalitățile din sistem să se adâncească. În ultimele două decenii, sistemul public de pensii a funcţionat constant cu deficit, contribuind la deficitul bugetar al guvernului şi crescând datoria publică explicită, spun autorii cercetării.

Spre exemplu, în 2023, numărul celor care beneficiau de pensii şi indemnizaţii prevăzute de legi speciale a ajuns la 425.460 de persoane.


Peste 1 milion de români încasează pensia minimă

Peste 1,1 milioane de români încasează pensia minimă de 1.281 de lei, potrivit datelor publicate de Casa Națională de Pensii la finalul lunii trecute. 

Din luna septembrie, va intra în vigoare noua lege a pensiilor, care ar trebui să reducă inechitățile din sistem. 


În noiembrie 2023, Guvernul a adoptat proiectul de lege care prevede creșterea pensiilor cu 40%. Din septembrie, când se aplică noua lege, toate pensiile trebuie recalculate. Potrivit angajamentului asumat de Guvern, nicio pensie nu va fi diminuată, iar în urma recalculării vor fi eliminate inechitățile din sistem. 

Cu toate acestea, riscul menținerii inechităților din sistemul social rămâne ridicat, în contextul în care seniorii s-au pensionat pe legi diferite și au avut stagii de cotizare diferite. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: Depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Cine încasează cea mai mare pensie pe lună în valoare de 94.000 de lei? Peste un milion de români trăiesc din pensia minimă.

Bugetari de lux. În jumătate de an, costurile cu parlamentarii români au depășit 28 milioane de euro

Ultimele Stiri
abonare newsletter