Actualitate
Clujul, aflat sub cod galben de inundații. Risc de viituri pe râurile din județ.
Hidrologii au emis miercuri, 21 august, un cod galben de inundații pentru Cluj. Pe râurile din județ pot avea loc viituri puternice.
Clujul, aflat sub cod galben de inundații | Foto: pixabay.com
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, 21 august, un cod galben de inundații pentru mai multe râuri din țară, inclusiv pentru județul Cluj. Atenționarea este valabilă în perioada 21 august, ora 14.00 - 22 august, ora 9:00.
Vor fi afectate mai multe râuri, printre care Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Mureș, Bega și Timiș; râuri care se află în județele Satu Mare, Maramureș, Bihor, Cluj, Sălaj, Arad, Hunedoara, Alba, Caraș-Severin și Timiș.
„Atenționarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din județele Cluj, Bihor și Arad”, au transmis reprezentanții INHGA.
De asemenea, județul Cluj se află sub avertizare Cod galben de furtuni, cu ploi torențiale și vânt de până la 70 km/h pentru județul Cluj, în perioada 21 august, ora 14.00 – 22 august, ora 02.00.
Articol scris de Alina Petric
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: