Actualitate
Vreme instabilă, vijelii și ploi torențiale, la final de săptămână. Temperaturile scad brusc cu peste 15 grade Celsius.
Vreme cu temperaturi extreme la final de săptămână. Schimbarea bruscă a vremii va fi însoțită de ploi torențiale și vijelii.
Weekend cu temperaturi extreme și vreme instabilă. Temperaturile scad cu 15 grade|Foto: monitorulcj.ro
Vremea se va răci semnificativ în România, începând de duminică, ca urmare a formării unui ciclon în Marea Mediterană, iar valorile termice maxime vor coborî brusc de la 33-34 de grade la 15 grade Celsius, în regiunile intracarpatice.
Weekend cu temperaturi extreme și vreme instabilă
Dacă sâmbătă valorile termice maxime vor fi de 30-31 grade Celsius, duminică vremea se schimbă radical, iar temperaturile scad si cu peste 15 grade. Vremea va deveni închisă, iar ploile își vor face simțită prezența, astfel că precipitațiile vor comporta un caracter torențial, iar vântul va sulfa cu putere.
CITEȘTE ȘI:
Viiturile fac prăpăd în România. Pompierii clujeni, chemați să ajute în județele afectate.
„În continuare o vreme a extremelor meteorologice, la finalul primei luni din toamna 2024. O vreme deosebit de caldă pentru ultima decadă a unei luni septembrie în ţara noastră, şi vorbim de valori termice cu până la 10 grade Celsius peste ceea ce ar fi normal pentru această perioadă, luând în considerare, cel puţin până sâmbătă, ecartul termic de la valori de 23 până la 33, posibil 34 de grade Celsius.
Vineri este posibil să înregistrăm cea mai caldă zi din această săptămână, mai ales în sudul extrem, în Câmpia Română. Chiar şi sâmbătă vom avea valori de până la 33 de grade Celsius, însă de duminică vremea se va răci semnificativ în cea mai mare parte a ţării şi va deveni instabilă.
Instabilitatea atmosferică va fi caracterizată prin averse torenţiale, posibile intensificări ale vântului, cu aspect de vijelie, în cea mai mare parte a ţării. Chiar şi în noaptea de duminică spre luni, în est şi local în centrul ţării este posibil să consemnăm cantităţi de apă, în intervale scurte de timp, însemnate cantitativ, mai ales în sud şi în sud-est. La acest moment, informaţiile arată probabilitate ridicată ca ecartul valorilor de precipitaţii să fie între 60, 80 şi chiar o 100 şi peste 100 litri/mp”, a anunțat, miercuri, directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu.
Schimbare radicală a vremii din cauza ciclonului Ashley
Schimbarea bruscă a regimului termic este explicate prin activitatea ciclonică intensă care se formează în bazinul Mării Mediterane.
CITEȘTE ȘI:
Ploile torențiale care au dus la inundații devastatoare în Europa, în septembrie, nu sunt întâmplătoare
„Vorbim despre o activitate ciclonică foarte intensă. Mediterana este una foarte caldă şi ştim că, până la urmă, un ciclon se intensifică atunci când o masă de aer foarte rece înlocuieşte o masă preexistentă foarte caldă. Şi cu cât diferenţele de temperaturi sunt mai mari, cu atât intensitatea fenomenelor este mai mare”, a explicat directorul ANM, Elena Mateescu.
Ciclonul Ashley va fi resimțit în România de sâmbătă seară, pe direcția vest-centru, iar ploile torențiale și vântul puternic vor afecta regiunea Transilvaniei, inclusiv Clujul. Duminică, potrivit prognozei meteo, furtuna Ashley va ajunge în estul țării.
„Ne aşteptăm cu o evoluţie, pe o traiectorie de la vest către est, alimentată, aşa cum spuneam, mai ales pentru partea de sud-est a ţării, şi de ceea ce înseamnă bazinul vestic al Mării Negre. Diferenţele de temperatură vor fi semnificative: de la 33-34 grade Celsius la o scădere până la 15 grade, cel mult, în regiunile intracarpatice, şi 20-22 de grade în partea de sud-est a ţării", a explicat şefa ANM.
Episodul de răcire a vremii ar urma să se încheie la jumătatea săptămânii viitoare.
„Vremea rece va fi şi în ziua de luni (30 septembrie 2024 - n.r.), după care, de la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile vor creşte şi se vor apropia de ceea ce înseamnă normalul termic al datei din calendar, undeva până la 22 - 23 grade Celsius”, potrivit sursei citate.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: