Actualitate
Cod galben de inundații în Cluj. Hidrologi: „Posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE”
Codul galben de inundații pe râurile din Cluj. Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale.
Cod galben de inundații în Cluj | Foto: pixabay.com
Hidrologii au emis, sâmbătă, 28 septembrie, mai multe avertizări pentru inundații.
Râurile din județul Cluj se află sub cod galben de inundații. Potrivit hidrologilor, se vor semnala scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE.
Primul cod galben este valabil în intervalul 28 septembrie, ora 18:00 - 29 septembrie, ora 16:00.
Râurile din Cluj vizate de codul galben:
- Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj)
- Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea (judeţele: Cluj şi Bihor)
- Arieș – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Alba și Cluj)
Al doilea cod galben este valabil în intervalul 29 septembrie, ora 06:00 - 30 septembrie ora 24:00.
Râurile din Cluj vizate de al doilea cod galben:
- Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieș – amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba și Cluj)
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: