Actualitate

Pedepse mai dure pentru traficul de minori și proxenetism. Inculpații riscă până la 20 de ani de închisoare.

Pedepse mai dure pentru traficul de minori și proxenetism. Inculpații riscă până la 20 de ani de închisoare.

Pedepse mai dure pentru traficul de minori și proxenetism | Foto: depositphotos.com Pedepse mai dure pentru traficul de minori și proxenetism | Foto: depositphotos.com

 

 


Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane minore se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

 


Proiectul modifică şi completează Legea nr.286/2009 Codului penal în privinţa incriminării traficului de persoane şi a proxenetismului. Potrivit celor adoptate, în categoria infracţiunii de exploatare a unei persoane va intra şi obligarea acesteia la săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală.

„Traficul de persoane săvârşit de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism” se va pedepsi cu închisoare de la 7 la 15 ani, mai prevede actul normativ.


De asemenea, „determinarea sau înlesnirea practicării prostituţiei ori obţinerea de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituţiei de către una sau mai multe persoane minore” se va pedepsi cu închisoarea de la 7 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Această faptă se va pedepsi cu închisoarea de la 10 la 20 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi atunci când ea a fost săvârşită de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune contra libertăţii şi integrităţii sexuale, o infracţiune de pornografie infantilă, o infracţiune de trafic de persoane, trafic de minori sau proxenetism.


În expunerea de motive a proiectului, iniţiatorii arată că, în prezent, este o practică neunitară în privinţa infracţiunilor trafic de persoane şi proxenetism în forma sa agravată, realizată prin constrângere.

Proiectul elimină practica judiciară neunitară în materie, aducând, totodată, şi un tratament juridic unitar persoanelor care săvârşesc fapte antisociale de gravitate similară, se mai precizează în document. Camera Deputaţilor este for decizional.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Zeci de percheziţii în țară, în dosare de trafic de droguri, pornografie infantilă, evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracțional organizat

Fugar din Cluj, adus în țară după trei ani! Este condamnat la închisoare pentru corupere sexuală și pornografie infantilă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter