Actualitate
Fum la Clinica de Endocrinologie din Cluj. 22 de persoane, mutate într-o altă zonă a secției.
Pompierii au intervenit, joi, la Clinica de Endocrinologie din Cluj-Napoca, după ce alarma de incediu a unității medicale a fost declanșată.
Pompierii au intervenit, joi, la Clinica de Endocrinologie din Cluj-Napoca | Foto: depositphotos.com
Pompierii au intervenit, joi, la Clinica de Endocrinologie din Cluj-Napoca, după ce alarma de incediu a unității medicale a fost declanșată.
22 de persoane au fost mutate provizoriu într-o altă zonă a secției.
„Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au fost alertați cu privire la faptul că există fum într-un spațiu care aparține Clinicii de Endocrinologie. În acest sens, s-a declanșat și alarma de incendiu, astfel că la fața locului s-au deplasat trei autospeciale cu apă și spumă și două autoscări. Echipajele noastre verifică spațiile spitalului, iar până în aceste momente nu a fost identificat vreun incendiu. Din primele cercetări, alarma de incendiu a fost declanșată din cauza unei defecțiuni la o conductă de apă caldă. Ca măsură de precauție, 22 de persoane au fost mutate provizoriu într-o altă zonă a secției”, a transmis ISU Cluj.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
Foto: depositphotos.com
CITEȘTE ȘI: