Actualitate
Traficanți de droguri, prinși în flagrant în Turda. Drogurile, destinate consumatorilor din Cluj și Alba.
Doi bărbați în vârstă de 24 și respectiv 37 de ani au fost reținuți de DIICOT. Cei doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant, în Turda, în timp ce intenționau să vândă droguri.
Traficanți de droguri, prinși în flagrant în Turda|sursa: DIICOT
Miercuri, procurorii DIICOT Alba Iulia au dispus reținerea a 2 inculpați, cu vârstele de 24 și 37 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii. În sarcina inculpatului de 24 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Traficanți de droguri, prinși în flagrant în Turda
Măsurile au fost luate după ce marți seara, aceștia au fost prinși în flagrant în municipiul Turda, județul Cluj, în timp ce dețineau în scopul comercializării cantitatea de 312,5 grame substanță psihoactivă (2-MMC).
CITEȘTE ȘI:
Traficant de droguri, săltat de DIICOT! Stupefiantele erau vândute consumatorilor din Cluj. FOTO
„Din materialul probator administrat în cauză a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2024, inculpatul de 24 de ani a procurat, deținut și vândut droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină (4CMC) către consumatori de pe raza județului Alba, iar în luna noiembrie a deținut și comercializat substanță psihoactivă 2MMC, către consumatori din județul Cluj.
Cu privire la inculpatul în vârstă de 37 de ani (recidivist) menționăm că acesta este judecat în stare de arest la domiciliu pentru săvârșirea infracțiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, potrivit informării publicate de DIICOT.
Miercuri a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: