Actualitate
Fostul proprietar al Hotelului Continental din Cluj, urmărit internațional din 2011, a scăpat de închisoare în urma prescrierii faptelor
Afaceristul Dorel Tamaș, acuzat de vânzarea ilegală a hotelului Continental din Cluj-Napoca și urmărit internațional din luna mai 2011, a scăpat de închisoare în urma prescrierii faptelor.
Fostul proprietar al Hotelului Continental din Cluj, urmărit internațional din 2011, a scăpat de închisoare în urma prescrierii faptelor|Foto: Visit Cluj - Facebook
Recent, milionarul Dorel Tămaș (55 ani) a depus la Curtea de Apel Târgu Mureș o „contestație la executare”, prin care solicită instanței de judecată să constate ca prescrisă executarea pedepsei de 4 ani de închisoare în regim de detenție, la care a fost condamnat în 2015, potrivit Libertatea.ro
Hotelul Continental, o „afacere” cu un prejudiciu de 2 milioane de euro
Dorel Tamaș a cumpărat, prin intermediul firmei Ardeleana, hotelul Continental din centrul municipiului Cluj-Napoca. Mandatul de arest şi condamnarea din 2015 au avut legătură cu vânzarea frauduloasă a acestui hotel. Omul de afaceri a fost acuzat de procurorii DNA că a vândut clădirea provocând un prejudiciu de două milioane de euro unei societăţi comerciale.
CITEȘTE ȘI:
Hotelul Continental din centrul Clujului, DE VÂNZARE. Clădirea are 105 camere și 80 de băi
Potrivit procurorilor, în 14 mai 2008, între Tamaş, în calitate de administrator al SC Ardeleana SA, şi o societate comercială din Cluj-Napoca a fost încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu privire la vânzarea clădirii. Preţul tranzacţiei a fost stabilit la 10 milioane de euro, din care a fost achitată suma de două milioane de euro cu titlu de avans, diferenţa urmând să fie plătită la finalizarea vânzării. Tamaş le-a ascuns însă viitorilor proprietari faptul că, în cursul anilor 2001 şi 2003, a fost solicitată retrocedarea imobilului de către Colegiul Reformat Debrecen şi, separat, de către Eparhia Reformată din Ardeal.
De asemenea, Tamaş le-a ascuns viitorilor cumpărători că proprietarul imobilului, SC Ardeleana SA, îşi asumase obligaţia de a închiria locuri de parcare de la Primăria municipiului Cluj-Napoca, obligaţie care ar fi revenit cumpărătorilor după perfectarea vânzării. După încasarea avansului de două milioane de euro, pentru a ascunde provenienţa ilicită a acestei sume, Tamaş şi-a însuşit suma totală de 702.750 de lei sub pretextul că plăteşte salariile a doi angajaţi şi a achitat un credit de 1.488.406 euro. Ulterior, afacerea nu a mai putut fi perfectată, iar Tamaș a refuzat să restituie avansul încasat, arată sursa citată. Clădirea a rămas însă în proprietatea societății Ardeleana SA Alba Iulia.
CITEȘTE ȘI:
Fond de rezervă pentru achiziția Hotelului Continental. Emil Boc: „Dacă avem posibilitatea să cumpărăm hotelul din centrul Clujului, trebuie să punem banii jos”.
Hotelul avea atunci trei stele şi dispunea de 45 de camere. Fără investiții, a ajuns într-un stadiu avansat de degradare. Lichidatorul firmei din Alba Iulia a vândut, în 2013, clădirea către societatea Napocamin Cluj-Napoca, deținută de omul de afaceri Ioan Bene. Nici acesta nu a reușit să redeschidă hotelul, pentru că și afacerea lui a ajuns aproape de faliment.
Potrivit Codului Penal, termenul de prescriere a executării pedepselor este de 5 ani, plus durata condamnării, dar nu mai mult de 15 ani. Tamaș a fost condamnat definitiv în 29 octombrie 2015, iar executarea s-a prescris la sfârșitul lunii octombrie 2024. Curtea de Apel Târgu Mureș, instanță la care s-a judecat pe fond procesul penal al bărbatului, va lua în discuție contestația la executare în 16 decembrie 2024. Dorel Tamaș apare în continuare, pe site-ul Poliției Române, la persoane urmărite pentru executarea pedepsei cu închisoarea.
Reprezentanții administrației locale au anunțat, în repetate rânduri, că Primăria va achiziționa imobilul în cazul în care va fi scos la vânzare. Hotelul a fost construit în 1894 și inaugurat în 1895, sub numele de „New York”. Amplasată în inima orașului, la intersecţia dintre străzile Napoca şi Universităţii, clădirea de colț a fost ridicată în stilul eclectic al epocii, un melanj de neobaroc și elemente clasiciste.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: