Actualitate

Licitație aranjată. O firmă de construcții din Cluj plătește scump.

Două companii de construcții, printre care una din Cluj, au fost sancționate de Consiliul Concurenței cu 1,4 milioane de lei pentru trucarea de licitații.

Firmă de construcții din Cluj, amendată de Consiliul Concurenței pentru trucarea unei licitații în Chinteni|Foto: monitorulcj.ro Firmă de construcții din Cluj, amendată de Consiliul Concurenței pentru trucarea unei licitații în Chinteni|Foto: monitorulcj.ro

 

 


Consiliul Concurenței a sancționat Societatea de Construcții Napoca SA și compania Beton Constructorul SRL cu amendă în valoare totală de 1,42 milioane de lei/circa 286.758 euro, pentru trucarea unei licitații lansate de Primăria comunei Chinteni, din județul Cluj. 

Concurență neloială pentru licitația de reabilitare a drumurilor din Chinteni

În cadrul investigației declanșate din oficiu în anul 2023, Consiliul Concurenței a constatat că cele două companii au făcut schimb de informații sensibile din punct de vedere comercial și și-au coordonat comportamentul în timpul participării la licitația publică organizată de Primăria comunei Chinteni pentru reabilitarea drumurilor, astfel încât una dintre ele să câștige.


CITEȘTE ȘI: 
Audieri la Cluj într-un dosar de evaziune fiscală. Prejudiciu de 750.000 de lei.

„În acest fel, au eliminat concurența dintre ele, maximizându-și șansele de câștig în fața celorlalte companii participante la licitație”, potrivit informării publicate luni de Consiliul Concurenței. 

Amenzile au fost aplicate astfel:
*Societatea de Construcții Napoca SA - 1.238.185,44
*Beton Constructorul SRL - 187.735,43


 „Atât Societatea de Construcții Napoca SA, cât și firma Beton Constructorul SRL au recunoscut integral fapta și au beneficiat de reducerea amenzii”, arată sursa citată. 

Potrivit Legii concurenței este interzisă orice înțelegere între companii care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească.


Autoritatea de concurență încurajează companiile implicate în fapte anticoncurenţiale să contacteze instituția, pentru a beneficia de imunitate sau reduceri substanţiale ale amenzilor. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Doi oameni de afaceri, trimiși în judecată de DNA Cluj într-un dosar de evaziune fiscală cu fonduri europene. Prejudiciu de 2 milioane de euro.

abonare newsletter