Actualitate
Propunere pentru o dată comună a Paștelui. Papa Francisc: „Biserica Catolică este pregătită pentru o dată unică a sărbătorii Paștelui”.
Papa Francisc susține că Biserica Catolică este deschisă pentru sărbătorirea Paştelui la aceeaşi dată în toată lumea creştină. „Un pas decisiv spre unitate”, spune pontiful roman.
Papa Francisc, îndemn privitor la o dată comună a Paștelui|Sursa: Vatican News - youtube.com
Papa Francisc a afirmat sâmbătă că Biserica Catolică este gata să accepte o singură dată pentru Paște, în timp ce această sărbătoare religioasă este adesea celebrată la date diferite în funcție de calendarele religioase folosite.
Îndemn privitor la o dată comună a Paștelui
„Biserica Catolică este dispusă să accepte data dorită de toți, o dată a unității”, a declarat Papa Francisc improvizând și îndepărtându-se de textul omiliei rostite la liturghia de închidere a săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor.
CITEȘTE ȘI:
Scrisoare deschisă către BOR: „Frumos ar fi să sărbătorim Învierea Domnului împreună, ortodocşi, catolici şi protestanţi”
„Într-o manieră providențială, Paștele va fi celebrat în acest an în aceeași zi în calendarele gregorian și iulian, tocmai în cursul acestei aniversări ecumenice”, a spus papa referindu-se la Conciliul de la Niceea, care a avut loc în urmă cu 1700 de ani și este considerat primul conciliu care a avut ca scop rezolvarea problemelor dintre diferitele biserici.
„Îmi reînnoiesc apelul ca această coincidență să servească drept aducere aminte tuturor creștinilor să facă un pas decisiv spre unitate și asta în jurul unei date comune pentru Paște”, a adăugat suveranul pontif, potrivit AFP, citat de Agerpres.ro
Ziua în care se sărbătorește Paștele este calculată în general, în funcție de biserică, după calendarul iulian sau gregorian, ducând uneori la diferențe de câteva săptămâni
Celebrarea Învierii Domnului, un moment de comuniune
În primăvara lui 2023, profesorul UBB Adrian Papahagi și fostul ministru de Externe Teodor Baconschi semnau o scrisoare deschisă, adresată Bisericii Ortodoxe Române, prin care semnalau importanța celebrării Paștelui la aceeași dată de către toți creștinii.
CITEȘTE ȘI:
Propunere: Biserica Ortodoxă Română să celebreze Paștele odată cu catolicii și protestanții
„Celebrarea Paştelui la date diferite nu ridică probleme dogmatice, fiindcă toţi creştinii mărturisesc identic Învierea Domnului. Din nefericire, ea afectează însă viaţa oamenilor şi creează dezbinare sau probleme. Ca laici, nu putem fi indiferenţi la aceste aspecte”, semnalau inițiatorii scrisorii.
„Ştim că problema pascaliei nu poate fi rezolvată doar prin voinţa unilaterală a Bisericii Ortodoxe Române, deşi aceasta este tradiţional deschisă spre dialog. Vă solicităm însă ca Biserica Ortodoxă Română să se implice cu energie şi convingere în dialogul panortodox şi interconfesional pe această temă, spre a convinge şi Bisericile Ortodoxe surori să adopte duhul unităţii şi să sprijine iniţiativele Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol”, se arăta în cuprinsul scrisorii deschise adresate Bisericii Ortodoxe Române.
Mitropolitul Clujului: Ar fi minunat dacă s-ar trece pe stil nou, să sărbătorim Paștele în comuniune
În urmă cu doi ani, în cadrul mesajului de Paște transmis de ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului a arătat că celebrarea Învierii Domnului poate reprezenta un moment de unitate pentru toți creștinii.
„Trebuie să ne aducem aminte că în 1922 Biserica Ortodoxă Română (BOR) a trecut pe calendarul gregorian și 4 ani s-au sărbătorit Paștile după Pascalia nouă.
Constatând că mai toate țările ortodoxe au rămas cu Paștile pe calendarul vechi, pe calendarul iulian, pentru comuniunea cu ceilalți frați ortodocși, a revenit și BOR la calendarul vechi”, a explicat ÎPS Andrei.
„Ar fi minunat dacă s-ar reuși acest lucru și s-ar trece pe stil nou și cu sărbătorile pascale, pentru că celelalte sărbători cu dată fixă, cum este Crăciunul, le ținem pe stil nou, doar cele legate de Paști le ținem pe stil vechi”, a adăugat Mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei, în aprilie 2023, în cadrul mesajului de Paște transmis credincioșilor.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: