Actualitate

Copiii de excepţie ai Clujului

<p><img class="caption" src="documente/stories/02_februarie/22_ziua/sergiu-hudrea.jpg" border="0" alt="Sergiu Hudrea" title="Sergiu Hudrea" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Elevii clujeni Sergiu Hudrea şi Alecu Ciapi s-au întors cu două premii întâi de la concursul de chitară din Belgrad, una din cele mai importante competiţii de acest gen din Europa.</p> <p>Deşi au numai 12, respectiv 13 ani, Sergiu Hudrea şi Alecu Ciapi au adunat până acum zeci de premii la concursuri internaţionale.</p> <p>Tinerii chitarişti clujeni sunt membri ai Asociaţiei de Chitară Transilvania şi studiază chitara la Şcoala Elf şi Liceul de Muzică la clasele profesorului Ştefan Trifan.</p>

Ediţia a XII-a a Festivalului Internaţional de Chitară „Guitar Art Festival” din Belgrad (Serbia) s-a desfăşurat anul acesta în perioada 8-13 februarie, având peste 100 de participanţi din 20 de ţări precum Croaţia, Slovenia, Macedonia, Grecia, Corea de Sud, China, Tailanda, Italia, SUA, Spania şi Portugalia. Şi, cu toate că au participat pentru prima oară la acest prestigios eveniment chitaristic, cei doi elevi clujeni au reuşit să obţină două din cele mai importante premii obţinute de tânăra şcoală românească de chitară.

Sergiu Hudrea, în vârstă de 13 ani, a câştigat premiul I la categoria a III-a de vârstă (până la 14 ani), cu un punctaj de 91.4 din 100 de puncte, iar Alecu Ciapi, în vârstă de 12 ani, a obţinut marele premiu al categoriei a II-a de vârstă (până la 12 ani), fiind notat cu 95.2 puncte din 100, acesta fiind şi cel mai mare punctaj acordat de juriu în cadrul tuturor celor şase categorii de vârstă.


Burse, plus un curs de măiestrie

Alecu CiapiSergiu şi Alecu au fost invitaţi să cânte în cadrul Festivalului Laureaţilor „Guitar Art Laureate”, care va avea loc în Belgrad în 2012, câştigând şi o bursă de participare la Festivalul Internaţional de Chitară din Sarajevo (Bosnia şi Herzegovina) în aprilie 2011, precum şi o bursă de participare la ediţia din 2012 a festivalului „Guitar Art Laureate”. Profesorul elevilor, Ştefan Trifan, este singurul dascăl ai cărui elevi au câştigat două premii I. Un alt elev de-al lui, Mihai Tanţa, a fost notat de juriu cu 80 de puncte în cadrul categoriei a III-a, punctaj care l-a adus în prima jumătate a clasamentului.

Cei doi chitarişti clujeni au fost apreciaţi şi de maestrul Pepe Romero, Sergiu şi Alecu numărându-se printre cei nouă participanţi selectaţi pentru cursul de măiestrie susţinut de renumitul chitarist.


Premii importante în palmares

Anul trecut, Sergiu Hudrea avea în palmares 13 premii în competiţii naţionale şi internaţionale, printre care Premiul I la Olimpiada Naţională de Muzică, Premiul I la Concursul Internaţional de Chitară „Julian Arcas” din Almeria (Spania), Premiul Special al Juriului la Festivalul Internaţional al Tinerilor Chitarişti „Andres Segovia” din Velbert (Germania) şi Premiul I Concursul Internaţional de Interpretare ”Viva la Musica”, Zalău.

La numai 12 ani, Alecu Ciapi are în palmaresul său 45 de premii, dintre care 24 premii I, obţinând, încă de la început, cele mai bune rezultate şi aprecierea juriilor naţionale şi internaţionale precum Festivalul Internaţional de Chitară Transilvania, Festivalul Internaţional al Tinerilor Chitarişti „Andres Segovia”, Concursul Internaţional de Chitară ”Julian Arcas”, Festivalul „Johann Sebastian Bach” şi multe altele. La acestea se adaugă şi premii de excelenţă în diverse domenii precum limbi străine, desen, ski şi matematică. În plus, Alecu este singurul chitarist din România care a câştigat marele premiu la două categorii diferite de vârstă simultan, în cadrul unor concursuri internaţionale de chitară, iar asta nu o dată, ci de trei ori.

Ultimele Stiri
abonare newsletter