Actualitate
Începe adoua etapă de deratizare pe domeniul public
<p /><strong><img src="documente/stories/2012/10_octombrie/07/07-deratizare.jpg" border="0" align="left" />Primăria Cluj-Napoca va efectua în perioada 8-13 octombrie 2012 a doua acţiune din acest an de deratizare pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca.</strong>
Acţiunea se va desfăşura între orele 8.00 şi 18.00. În cazul în care nu va fi posibilă desfăşurarea acţiunii de deratizare din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, durata acesteia se va decala sau prelungi.
Deratizarea va fi efectuată cu produsul Facorat Pasta - raticid pentru combaterea rozătoarelor, produs care se regăseşte în Registrul Naţional al produselor biocide avizate pentru profilaxia sanitar umană de Ministerul Sănătăţii şi face parte din grupa Xn de toxicitate.
În caz de ingerare accidentală, antidotul este Vit. K 1 şi se găseşte la Spitalul de Urgenţe Cluj.
Acţiunea se desfăşoară în conformitate cu prevederile legale: OMS 536 din 1997, Legea 101 din 2006 privind serviciile publice de salubrizare.
Pentru eficienţă, activitatea de deratizare trebuie tratată în mod unitar, atât pe domeniul public, cât şi privat la nivelul localităţii, motiv pentru care facem un apel cetăţenilor, asociaţiilor de locatari/proprietari, agenţilor economici şi instituţiilor de pe raza municipiului să efectueze deratizarea pe proprietăţi, clădiri, subsolul blocurilor, odată cu acţiunea de pe domeniul public a Primăriei Cluj-Napoca.
Deratizarea reprezintă un complex de măsuri aplicate de toţi factorii interesaţi pentru reducerea substanţială a populaţiei de şoareci şi şobolani şi menţinerii acestora la un nivel numeric redus. Combaterea rozătoarelor are un rol deosebit de important, deoarece acestea constituie un pericol permanent de îmbolnăvire (boli bacteriene, virotice şi parazitare), atât a populaţiei cât şi a animalelor, precum şi pierderi economice (poluare, distrugere, etc.)
Legislaţia în vigoare stipulează în mod clar importanţa şi periodicitatea lucrărilor de deratizare, precum şi consecinţele neefectuării acestora.
Activitatea de deratizare este realizată de firma Coral Impex S.R.L., conform contractului de concensionare a serviciului de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie încheiat cu municipiul Cluj-Napoca.