Actualitate
Începe Festivalul Internațional de Film „Comedy Cluj” 2012
<p /><strong><img src="documente/stories/2012/10_octombrie/11/12-comedy m 3.jpg" border="0" align="right" />Gala de deschidere a Festivalului Internațional de Film “Comedy Cluj” are loc vineri, 12 octombrie, la ora 19, la cinematograful Florin Piersic din Cluj-Napoca.</strong>
Startul festivalului va fi marcat printr-o proiecție în premieră în România a comediei romantice „Oricum te iubesc / Den skaldede frisor”, regizată de Susanne Bier (distinsă cu premiul Oscar în 2011). Filmul îl are în rol principal pe actorul Pierce Brosnan și a avut premiera mondială în acest an la Festivalul de Film de la Veneția.
Pe parcursul celor 10 zile de festival iubitorii de producții cinematografice vor putea asista la un adevarat maraton al filmelor comedy-drama din cele mai diverse dar și la numeroase evenimente conexe. Printre filmele care îşi aşteaptă publicul se află și Tom Sawyer (Germania, 2012, regia: Hermine Huntgeburth), Ucigandu-l pe Bono/ Killing Bono (Marea Britanie/Irlanda, 2011, regia: Nick Hamm), Isterie/ Hysteria ( Marea Britanie/Franța/Germania, 2011, regia: Tanya Welxer), Moonrise Kingdom (SUA, 2012, regia: Wes Anderson – film nominalizat la Palm d’Or, Cannes 2012) și The Angels’ Share (Marea Britanie/Franța/Belgia/Italia, 2012, regia: Ken Loach – film câștigător al Premiului Juriului la Cannes 2012).
Evenimente conexe
Tot în cadrul acestei ediţii publicul este invitat și la evenimentele din cadrul secțiunii „Focus Israel”, la workshop-uri cu profesioniști ai industriei cinematografice, precum și la Noaptea Spoturilor Publicitare, o selecție inedită de spoturi publicitare realizată special pentru „Comedy Cluj”. În plus, printre evenimentele conexe festivalului se află și două pise de teatru: „Absolut!”, un one man show Marcel Iureș în regia lui Alexandu Dabija dar și „Un tramvai numit Popescu”, spectacol regizat de Gavril Pinte care se va juca chiar într-un tramvai.
Deoarece componenta culturală interferează adesea și cu latura socială și umanitară, pe tot parcursul festivalului publicul este invitat să se implice în proiectul caritabil „O poză împlinește vise”. Astfel, Asociația 11even în parteneriat cu Express Printing va oferi posibilitatea spectatorilor de a pleca cu o amintire foto de la festival în schimbul unei donații făcute în beneficiul Asociației “Little People” din Cluj-Napoca. Fondurile astfel obținute vor fi utilizate exclusiv pentru tratamentul oncologic al copiilor internați în secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ioan Chiricuță” Cluj-Napoca.