Actualitate

Toţi pacienţi internaţi din 1 aprilie vor achita coplata

<p><strong>Pacienţii internaţi din 1 aprilie vor plăti la externare, indiferent de durata petrecută în spital, o sumă între 5 şi 10 lei, a spus luni ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precizând că introducerea acesteia este cuprinsă în acordul cu FMI şi nu poate fi schimbată decât prin ruperea acordului. </strong></p>

"Coplata a fost instituită prin lege de Guvernul Boc. Din cauza Ordonanţei Guvernului Boc, coplata este condiţionalitate în acordul cu FMI şi nu poate fi schimbată decât prin ruperea acordului. Guvernul USL a reuşit să păstreze suma modică între cinci şi zece lei", a declarat Eugen Nicolăescu.


Ministrul Sănătăţii a precizat că despre introducerea sistemului de coplată în noul Contract-cadru pentru 2013-2014 se vorbeşte încă din ianuarie.

Nicolăescu a mai spus că hotărârile de guvern şi ordinele de ministru legate de Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în perioada 2013-2014, normle de aplicare ale acestuia, Hotărârea de Guvern privind programele naţionale de sănătate şi normele de aplicare ale acestora au fost publicate în Monitorul Oficial din 27 martie până în 29 martie, iar managerii care nu au aflat încă de aceste documente "ar putea pleca acasă".


"Pe managerii care nu au aflat încă despre faptul că aceste documente au fost publicate în Monitorul Oficial să îi trimitem acasă pentru că nu citesc actele medicale. Îmi asum integral toate schimbările din sistem. Sunt atacuri împortiva mea care vin clar din partea celor care nu doresc schimbarea", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Unii manageri consideră că aceste sume sunt mici şi vor fi cheltuite la achiziţia chitanţierelor, necesare pentru ca pacienţii să aibă dovada plăţii făcute. Alţii susţin că din banii adunaţi vor plăti utilităţile sau vor face alte achiziţii, cum ar fi materiale consumabile de tipul mănuşi, halate sau botoşi de unică folosinţă.


Taxa reprezentând coplata pentru serviciile de spitalizare care se plăteşte din 1 aprilie este stabilită de fiecare spital, prin Consiliul de Administraţie, dar trebuie să se încadreze între 5 şi 10 lei.

Această taxă nu se plăteşte pentru internările de urgenţă, toate internările pacienţilor cu boli cronice, a căror patologie necesită internări multiple, nici de către copiii până la 18 ani, gravidele şi lauzele, pensionarii care au pensii sub 740 de lei şi cei cu statut de persoane cu handicap.