Actualitate

Google va face un smartphone care să concureze iPhone-ul Apple

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/30/google company.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Google se pregăteşte să atace iPhone-ul rivalilor de la Apple cu un un smartphone dezvoltat de subsidiara Motorola, mai "conştient" de mediul înconjurător şi suficient de deştept pentru a anticipa modul în care urmează să fie folosit, a declarat şeful Motorola, Dennis Woodside, potrivit Mediafax.ro.</strong>

Gadget-ul, numit MotoX, va fi produs inclusiv în SUA şi va face parte dintr-o campanie de a reduce preţurile smartphone-urilor şi de a pune capăt marjelor ridicate de profit ale companiilor precum Apple, a spus Woodside, citat de cotidianul Financial Times. Woodside a devenit şeful Motorola după preluarea companiei de către Google la sfârşitul anului 2011.

Declaraţiile directorului Motorola, făcute în cadrul unei conferinţe oragnizate în statul american California, reprezintă prima confirmare oficială că Google va lansa un telefon capabil să concureze cu dispozitive precum iPhone şi Samsung S4.

"MotoX este, ţinând seama de context, mai conştient de ceea ce se întâmplă în jurul său. Poţi interacţiona cu acesta mai mult decât cu alte dispozitive actuale. Anticipează ce vreau", a spus Woodside.

Senzori din interiorul dispozitivului, precum un giroscop şi un accelerometru, vor fi constant alimentate, astfel încât telefonul să ştie dacă se află într-o maşină care călătoreşte cu peste 90 de kilometri pe oră sau este scos din buzunarul utilizatorului. În funcţie de aceste informaţii, smartphone-ul va încerca să anticipeze în ce scop urmează să fie folosit. Va putea, de exemplu, să deschidă o aplicaţie a camerei foto în avans pentru a face o poză, potrivit Financial Times.

abonare newsletter